Pastorala la începutul postului Crăciunului – 2009

nov. 10, 2009 | Pastorale

PASTORALĂ LA ÎNCEPUTUL POSTULUI CRĂCIUNULUI
Zalău, 2009

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler şi dreptcredincioşilor creştini
din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi credincioşi,

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu ne găsim la începutul postului Crăciunului, perioadă deosebită în decursul anului bisericesc. Întrucât am constatat că pe an ce trece, fie din necunoaşterea voii lui Dumnezeu, fie din înţelegerea greşită a Sfintei Scripturi, ori din slăbirea credinţei, numărul credincioşilor care postesc este tot mai mic, am hotărât să vă adresăm o scrisoare pastorală, în care să vă vorbim despre post.
După cum bine ştim prima poruncă a lui Dumnezeu adresată omului, şi de fapt singura din rai, a fost aceea de a se abţine să mănânce din rodul unui pom, cu alte cuvinte de a posti. Astfel, Dumnezeu i-a zis lui Adam: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Fac. 2,16-17). Pentru că Adam şi Eva au călcat porunca lui Dumnezeu, mâncând din rodul acelui pom, prin păcatul săvârşit au murit sufleteşte, căci aşa cum a afirmat Sfântul Iacob: „păcatul, odată săvârşit, aduce moarte” (Iacob 1,15), au fost alungaţi din rai, iar după o vreme au murit şi cu trupul.
Dintre cele nouă porunci bisericeşti, patru sunt legate de post. A doua: „Să ţinem toate posturile de peste an”. A patra: „Să ne spovedim în fiecare dintre cele patru posturi de peste an sau cel puţin în postul Sfintelor Paşti”. A şasea: „Să ţinem posturile rânduite de episcopul locului în vreme de primejdii, boli sau necazuri”, iar a noua: „Să nu facem nunţi sau ospeţe în post”. Aceste porunci ne conştientizează despre importanţa postului în viaţa Bisericii.
Postul îl întâlnim în aproape toate religiile lumii, sub diverse forme şi cu diferite înţelesuri. Din punct de vedere creştin postul înseamnă înfrânarea de bunăvoie de la mâncare şi băutură. Această abţinere poate fi ajunare sau reţinere totală de la orice fel de mâncare şi băutură, sau renunţare numai de la anumite mâncări şi băuturi, precum şi gustarea celor permise cu cumpăt. Cei mai râvnitori creştini îşi reduc în post şi numărul de ore dedicat odihnei, consacrând acest timp rugăciunii.
Postul potoleşte poftele trupeşti, înfrângând puterea lor asupra trupului şi asupra sufletului. În al doilea rând, el este un exerciţiu al voinţei, care-şi arată dominaţia asupra instinctului de hrană şi asupra poftei şi plăcerilor legate de acest instinct. În al treilea rând, postul este expresia pocăinţei pentru păcate. În al patrulea rând, el se aduce ca o jertfă bineprimită lui Dumnezeu. Şi, în sfârşit, postul sprijină rugăciunea; el face ca spiritul, eliberat de tulburarea poftelor trupeşti, să se înalţe cu uşurinţă spre Dumnezeu. La aceasta se adaugă consideraţia că postul este necesar şi indicat şi din punct de vedere medical, pentru că el purifică trupul de toxine, îl înnoieşte şi-l fereşte de diferite boli. Postul trupesc trebuie însă completat cu latura sa duhovnicească, ferirea de păcat şi săvârşirea de fapte bune.
De postul trupesc sunt scutiţi copiii până la 7 ani, vârstnicii de peste 60 de ani, bolnavii, cei ce prestează munci grele, precum şi cei ce se află în călătorii lungi şi obositoare. Scutirea acestora nu este însă obligatorie; dacă vor, pot şi ei să postească. De aspectul duhovnicesc al postului (ferirea de păcat şi săvârşirea de fapte bune) nu este scutit nimeni, acesta fiind obligatoriu pentru toţi creştinii.
Postul este dovada noastră că putem renunţa la lume şi la unele bucurii ale ei, pentru a ne deschide lui Dumnezeu şi lumii spirituale. Dacă nu suntem în stare să ne lipsim din când în când de unele plăceri ale vieţii, cum sunt mâncărurile de dulce, cum vom putea refuza noianul de tentaţii păcătoase ale lumii? Cel ce nu posteşte demonstrează că nu se desprinde de lume pentru a împlini porunca lui Dumnezeu. Noi nu putem fi şi cu lumea şi cu Dumnezeu, pentru că aşa cum a afirmat Sfântul Ioan Evanghelistul: „Lumea trece, şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (I Ioan 2,17).
Postul este una dintre cele mai puternice arme ale creştinului în lupta cu diavolul. În acest sens citim în Sfânta Scriptură că un om necăjit i-a rugat pe Sfinţii Apostoli să alunge duhul necurat care-i poseda fiul, dar aceştia nu au reuşit. Marea lor mirare provenea din faptul că Mântuitorul le dăduse puterea de a alunga demonii (Matei 10,1; Marcu 3,15; 6,7; Luca 9,1), încât după ce s-au întors de la propovăduirea de probă, I-au spus Acestuia cu bucurie: „Doamne, şi demonii ni se pleacă în numele Tău” (Luca 10,17). Contrar aşteptărilor, de această dată ei nu au reuşit să exorcizeze băiatul, motiv pentru care L-au întrebat nedumeriţi pe Domnul Hristos: „«De ce noi n-am fost în stare să-l scoatem?». Iar El le-a zis: «Soiul acesta de demoni prin nimic nu poate ieşi, decât numai prin rugăciune şi prin post»” (Marcu 9,28-29).
Sfântul Isaac Sirul a spus şi el: „Când diavolul vede pe vreunul dintre oameni că posteşte, îndată se înfricoşează şi îşi aduce aminte de înfrângerea lui de către Mântuitorul în pustia Carantaniei şi puterea lui se frânge şi este ars de vederea armei date nouă de către Domnul. Ce armă este mai puternică decât ea? Şi ce dă mai multă îndrăzneală inimii în lupta împotriva duhurilor răutăţii, decât foamea răbdată pentru Hristos?”.
Postul este obligatoriu pentru toţi creştinii, el nu este o simplă recomandare a Bisericii, aşa cum consideră unii, care interpretează greşit cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Cel ce mănâncă să nu-l dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu-l judece pe cel ce mănâncă” (Rom. 14,3). Pentru a înţelege sensul exact al cuvintelor Apostolului neamurilor, le vom explica în contextul în care au fost scrise.
În perioada apostolică păgânii aduceau diverse ofrande zeilor, printre care şi carnea anumitor animale. Ceea ce rămânea din carnea respectivă se consuma la mesele comune de la templu sau din casa familiei care aducea jertfa respectivă, la care luau parte rudele, vecinii şi prietenii. Dacă se întâmpla să fie carne de prisos, aceasta se punea în vânzare, fiind cea mai bună din piaţă, pentru că animalele jertfite zeilor trebuiau să fie fără cusur.
Trăind împreună cu păgânii şi fiind invitaţi la ospeţele lor, creştinii primului veac, care proveneau şi ei din rândul păgânilor, îşi făceau procese de conştiinţă din a accepta sau nu să mănânce la aceste mese ori să cumpere astfel de carne. Unii creştini considerau că de vreme ce zeii nu există, ei fiind simple născociri ale minţii omeneşti, cumpărarea, precum şi consumarea acestei cărni nu înseamnă nimic. Alţii argumentau însă că în spatele zeilor stau demoni, care pot exercita o influenţă negativă asupra cărnii, pângărind-o, de aceea nu este bine ca aceasta să fie consumată.
Carnea jertfită zeilor nu are nici o valoare morală, de aceea cei ce o mănâncă, ştiind prea bine că zeii nu sunt nimic, prin aceasta nu sporesc duhovniceşte, iar cei ce se feresc de ea nu au nimic de pierdut din punct de vedere spiritual. Sfântul Pavel le atrage luarea aminte creştinilor din Corint care au conştiinţa că zeii nu există, ca nu cumva să devină pietre de poticnire pentru cei slabi în credinţă, prin faptul că ei consumă carnea jertfită zeilor. Cei neîntăriţi duhovniceşte, văzându-i că fac acest lucru la masa din templul idolilor, pot să li se alăture, dar ei neavând conştiinţa clară că zeii sunt simple plăsmuiri ale minţii omeneşti, şi neînţelegând că ceea ce mănâncă este doar o bucată oarecare de carne, pot considera că prin consumarea ei fac un păcat, pentru că ei, care erau păgâni înainte de convertirea la creştinism, „din obişnuinţa de până acum cu idolul, mâncând din cărnurile jertfite idolilor şi având conştiinţa slabă, se întinează” (I Cor. 8,7). De vreme ce Domnul Hristos S-a jertfit şi a murit pe cruce pentru toţi oamenii, cei ce prin faptele lor devin pietre de poticnire pentru cei slabi în credinţă păcătuiesc împotriva Mântuitorului, de aceea Apostolul neamurilor îi îndeamnă pe creştinii din Corint mai înalţi din punct de vedere duhovnicesc să nu mai mănânce carnea jertfită idolilor, pentru a nu-i sminti pe cei slabi în credinţă. În aceeaşi epistolă către corinteni, Sfântul Pavel îi lămureşte pe cititori: „În ce priveşte a mânca din cărnurile jertfite idolilor, noi ştim că idolul nu este nimic în lume şi că nu este alt Dumnezeu decât numai Unul. De aceea, mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să puneţi întrebări pe temei de conştiinţă, căci al Domnului este pământul şi plinirea lui. Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă la masă şi vreţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să puneţi nici o întrebare pe temei de conştiinţă. Dar dacă cineva vă va spune: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a spus, pentru ca să nu fiţi piatră de poticnire nici iudeilor, nici elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu” (I Cor. 8,4; 10, 25-29 şi 32). Având în vedere sensibilitatea problemei cărnii jerfite idolilor, Sfinţii Apostoli, întruniţi în Sinod la Ierusalim, au stabilit că este mai bine pentru creştini să se ferească „de cele jertfite idolilor” (Fapte 15,29).
Astfel, cuvintele Sfântului Pavel adresate romanilor: „Cel ce mănâncă să nu-l dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu-l judece pe cel ce mănâncă” (Rom. 14,3) se referă la carnea jertfită idolilor şi nu la faptul că postul este facultativ, acesta fiind obligatoriu pentru toţi creştinii.
Sunt unii creştini care nu postesc, având în minte cuvintele Mântuitorului: „Nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om” (Matei 15,11). Această afirmaţie constituie răspunsul pe care Domnul Hristos l-a dat fariseilor şi cărturarilor, care „văzându-i pe unii din ucenicii Lui că mănâncă cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; fiindcă fariseii şi toţi iudeii, ţinând datina bătrânilor, nu mănâncă până nu-şi spală cu grijă mâinile. Şi L-au întrebat pe Iisus: «De ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile necurate?». Iar El le-a răspuns: «Nu este nimic din afara omului care, intrând în el, să-l poată spurca, pentru că nu intră în inimă, ci în pântece şi iese afară. Că bucatele sunt toate curate. Dar ceea ce iese din om, aceea îl spurcă pe om. Căci dinlăuntru, din inima omului, ies cugetele rele, desfrânările, hoţiile, omorurile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, invidia, defăimarea, trufia, uşurătatea. Toate relele acestea ies dinlăuntru, şi ele îl spurcă pe om, dar a mânca fără să-şi fi spălat mâinile, asta nu-l spurcă pe om»” (Marcu 7,2-3,5,15,19-23 şi Matei 15,20). Afirmaţia Domnului Hristos nu se referă la alimentele de dulce, care de altfel, nu sunt considerate întinate în creştinism, ci la ritualul evreilor de spălare a mâinilor. Deci raţionamentul de a nu posti, pornind de la aceste cuvinte, este fals.
În privinţa călcării sau nerespectării unora dintre poruncile lui Dumnezeu, Sfântul Iacob a scris: „Cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile” (Iacob 2,10), ceea ce arată fără echivoc faptul că cei ce împlinesc toate poruncile lui Dumnezeu, dar calcă una singură, precum aceea de a posti, îşi agonisesc osândă înaintea Domnului.
La înmormântările care au loc în post sufletul decedatului petrecut pe ultimul drum nu se bucură de o pomană care încalcă porunca lui Dumnezeu, de aceea în miercurile şi vinerile de peste an, precum şi în cele patru posturi rânduite de Biserică, le atragem luarea aminte preoţilor şi credincioşilor Eparhiei noastre, că în conformitate cu tradiţia Bisericii, orice masă trebuie să fie de post.
Considerăm necesar să mai facem o lămurire. Postul Crăciunului nu se încheie după slujba vecerniei din ajunul praznicului, ci abia după miezul nopţii, iar pentru cei ce se cuminecă în ziua naşterii Domnului, după Sfânta Liturghie. De asemenea, postul Sfintelor Paşti se termină după slujba învierii de la miezul nopţii, iar pentru cei ce se împărtăşesc, după Sfânta Liturghie.
Iubiţi fii sufleteşti
Dumnezeu este bun şi „vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2,4), de aceea ne-a dat poruncile, pe care noi suntem datori să le împlinim. De vreme ce numai de noi depinde dacă vrem sau nu să ajungem în împărăţia cerurilor, să ne străduim să postim şi să împlinim celelalte porunci ale lui Dumnezeu, pentru a primi „răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos”.
Vă dorim tuturor un post binecuvântat, plin de roade duhovniceşti, spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor.

Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător

†Petroniu
Episcopul Sălajului

Notă: Preacucernicii Părinţi vor citi această Pastorală în parohii duminică, 15 noiembrie, iar în filii următoarea duminică, 22 noiembrie.

Mai multe

Resfințirea bisericii din Parohia Badon

Resfințirea bisericii din Parohia Badon

Duminică, 22 mai 2022, credincioșii Parohiei Badon au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și...

Sfințirea clopotniței și a noilor clopote din Parohia Gostila

Sfințirea clopotniței și a noilor clopote din Parohia Gostila

Duminică, 15 mai 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Gostila, Protopopiatul Jibou, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte...