Duminică seara, 22 februarie 2026, de la ora 18:00, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Vecernia Iertării, în sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, marcând astfel începutul Postului Mare.
La finalul slujbei, ierarhul a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură despre sensul iertării ca temelie a urcușului duhovnicesc, arătând că fără pacea inimii nu poate începe cu adevărat drumul spre Înviere.
În acest context, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că intrarea în Postul Mare nu este posibilă fără împăcare lăuntrică, pentru că numai prin pacea inimii omul se poate așeza autentic înaintea lui Dumnezeu: „Iată-ne într-un moment foarte special, pentru că prin slujba Vecerniei Iertării intrăm în Postul cel Mare. Nu întâmplător această duminică se numește Duminica Iertării. Este poarta prin care intrăm într-o perioadă în care dorim să ne așezăm relațiile noastre: cu cei din jur, cu noi înșine și, mai ales, cu Dumnezeu. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de pace în inimă. Iar pacea nu poate exista acolo unde este neiertare. Urmează șase săptămâni de nevoință, la care se adaugă Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Este un timp intens, un timp în care spunem: «Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm». Dar ca să putem face acest lucru cu adevărat, avem nevoie de o inimă împăcată, pentru că fără pacea lăuntrică nu poate începe cu adevărat drumul spre Înviere.”
În continuare, Preasfințitul Sa a arătat că iertarea oferită celorlalți este legată inseparabil de iertarea primită de la Dumnezeu: „Evanghelia acestei duminici ne spune limpede: «Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru cel ceresc». Iertarea pe care o primim de la Dumnezeu este legată de iertarea pe care o oferim noi celorlalți. Nu pentru că Dumnezeu ar pune o condiție arbitrară, ci pentru că numai cel care iartă poate înțelege ce înseamnă să fie iertat. Cel care iartă se aseamănă cu Dumnezeu și începe să simtă harul care vine din această asemănare. Dacă nu iertăm, rămânem închiși în propria noastră durere și nu putem primi cu adevărat darul iertării.”
Ierarhul a explicat, de asemenea, că neiertarea devine o povară care tulbură viața interioară și îl înlocuiește pe Dumnezeu din centrul inimii: „Când nu iertăm, cel care ne-a supărat rămâne în inima noastră ca o povară. De fiecare dată când ne amintim de acel cuvânt sau de acea faptă, se tulbură ceva înlăuntrul nostru. În loc să fie Dumnezeu în centrul inimii, stă acolo imaginea celui care ne-a rănit. Îl purtăm cu noi în gânduri și, fără să ne dăm seama, îi dăm un loc pe care nu ar trebui să-l ocupe. De aceea iertarea nu este doar un gest moral, ci o eliberare. Prin iertare, redăm inimii pacea și reașezăm lucrurile în ordinea lor firească.”
Vorbind despre sensul postului, Episcopul Sălajului a subliniat că acesta presupune o schimbare de perspectivă și o mutare a accentului vieții spre cele duhovnicești: „Postul nu înseamnă doar renunțarea la mâncarea de dulce, ci mutarea accentului dinspre cele materiale spre cele duhovnicești. Renunțăm la ceva pentru a face loc lui Dumnezeu. Simplificăm, ne disciplinăm, reducem din ceea ce ne ocupă excesiv mintea, pentru ca inima să devină mai disponibilă pentru rugăciune. Bucuria fără efort este de scurtă durată, dar bucuria care vine după jertfă este adâncă și statornică. De aceea postul trebuie trăit ca nevoință asumată, nu ca obligație exterioară, ci ca dorință sinceră de a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc.”
Ierarhul a arătat că adevărata lucrare a Postului Mare începe cu asumarea personală și cu refuzul de a osândi: „În rugăciunea Sfântului Efrem cerem un lucru esențial: să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Aceasta este metoda postului. Nu să caut vina în ceilalți, nu să mă justific, nu să mă compar, ci să mă uit la mine și să încep schimbarea cu mine. Pocăința adevărată începe atunci când încetez să mă apăr și încep să-mi asum propriile căderi. Numai așa postul devine personal și numai așa drumul spre Înviere devine o transformare reală a inimii.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict i-a îndemnat pe credincioși să intre în Post cu rânduială și seriozitate, însoțind rugăciunea cu metanii, fiecare după putere, și participând la slujbele acestei perioade, în special la Canonul cel Mare și la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de cântăreții Catedralei Episcopale.
Preasfințitul Părinte Benedict i-a miruit, la final, pe cei prezenți și le-a dăruit iconițe, în timp ce în biserică s-a cântat Canonul Învierii, ca anticipare a bucuriei pascale spre care este orientat întregul parcurs al Postului Mare.
Rânduiala și semnificația Vecerniei Iertării
Vecernia Iertării este rânduiala liturgică prin care se deschide propriu-zis Postul Mare și se săvârșește în seara Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai. Ea marchează trecerea de la perioada pregătitoare la rânduiala postului, prin schimbarea veșmintelor în culori închise și prin introducerea elementelor specifice Triodului. În cadrul acestei slujbe este rostită pentru prima dată Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, însoțită de metanii, care va structura duhovnicește întreaga perioadă a postului.
Momentul culminant al Vecerniei îl constituie rânduiala iertării reciproce între cler și credincioși. Această practică exprimă în mod concret condiția evanghelică a postirii, potrivit căreia împăcarea cu aproapele precede aducerea darului înaintea lui Dumnezeu. Astfel, intrarea în Postul Mare este așezată sub semnul pocăinței, al comuniunii eclesiale și al asumării personale a nevoinței.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
