Slujire arhierească în Parohia Căpâlna, cu prilejul hirotonirii noului paroh

Sâmbătă, 9 mai 2026, Preasfințitul Părinte Benedict a slujit în Parohia Căpâlna, din Protopopiatul Jibou, cu prilejul hirotonirii întru preot a noului paroh al comunității. De la ora 9:30, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care, pornind de la Evanghelia zilei, a desprins cinci principii fundamentale pentru lucrarea pastorală a unui preot — credința și încrederea în Dumnezeu, apropierea de cuvântul Său, ferirea de păcat, rugăciunea ca măsură a propovăduirii și fidelitatea față de credința ortodoxă — pe care le-a oferit noului paroh ca temelie a slujirii pe care urmează să o înceapă în această comunitate.

Ierarhul a subliniat că primul principiu al oricărei lucrări pastorale este credința și încrederea în Domnul, fără de care preotul ar rămâne să se sprijine doar pe instrumentele omenești: „Încrederea în Domnul este punctul de plecare pentru orice formă de viață duhovnicească, dar în mod deosebit pentru slujirea pastorală. Preotul nu este un diplomat. Preotul nu este un om politic. Preotul nu gândește în termeni omenești, ci el crede în Dumnezeu și se încrede în Dumnezeu. Dacă am avea mai multă încredere în Dumnezeu, am vedea cum El lucrează în noi, prin noi și cu noi, în așa fel încât nici nu ne-am putea închipui. Însă noi de foarte multe ori ne folosim de instrumentele omenești ca să ne facem până și lucrarea în biserică, și atunci ea funcționează mai mult sau mai puțin, pentru că tocmai nu-L așezăm pe Domnul ca sursă a tot binele pe care vrem să-l facem. Când Domnul te cheamă și tu Îi răspunzi afirmativ chemării, El Se angajează să te însoțească în tot ceea ce ai de făcut. Nu că viața ar fi ușoară sau că provocările ar fi mici, ci doar având această siguranță că Domnul este aproape.”

Preasfinția Sa a arătat în continuare că al doilea principiu este apropierea de cuvântul lui Dumnezeu, care îi dăruiește preotului libertate lăuntrică, dar îl și pune în fața unei judecăți a propriei vieți: „Domnul ne cere să ascultăm de cuvântul Său și ne spune că cine se apropie de cuvântul Său rămâne în adevăr, iar adevărul îl face liber. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată ceea ce suntem chemați să fim și cum suntem văzuți de Însuși Dumnezeu. Asta înseamnă că el poate fi și dureros, de aceea zice că adevărul vă va face liberi. Dar important este să nu ne speriem. Și la hirotonie veți auzi că «harul lui Dumnezeu pe cele neputincioase le întărește și pe cele cu lipsă le plinește». Slăbiciunile noastre, dacă ne punem înaintea lui Dumnezeu cu maximă sinceritate, sunt prefăcute de Domnul în putere. Domnul n-are nevoie de oameni puternici în sensul omenesc al cuvântului, ci are nevoie de oameni sinceri, care să-I ceară ajutorul: «Doamne, am nevoie de Tine pentru misiunea aceasta.» Darurile pe care nu le avem ni le dă Dumnezeu, dacă noi stăm cu sinceritate înaintea Lui.”

Preasfințitul Părinte Benedict a explicat că al treilea principiu este ferirea de păcat, înțeleasă ca adevărată libertate și ca temelie a curăției pe care o cere statul în fața Sfântului Altar: „Curăția înaintea lui Dumnezeu înseamnă prezența harului și înseamnă libertate față de cele ale lumii. Se spune: «Fac tot ceea ce doresc.» Însă a face tot ceea ce doresc nu înseamnă libertate. Libertate înseamnă să pot să fac tot ceea ce mi se oferă în jurul meu, dar să nu fac, pentru că eu hotărăsc să nu fac. Curăția este necesară pentru orice credincios în Biserică, dar cu atât mai mult pentru preotul slujitor. El stă în fața Sfântului Altar, înconjurat de îngeri, de arhangheli, de serafimi, de heruvimi. Și rugăciunea de la Heruvic, pe care preotul o va auzi, spune lucrul acesta: «Nimeni din cei legați cu pofte și cu desfătări trupești nu este vrednic să vină, să se apropie sau să slujească Ție.» Aceasta este prima conștiință clară pe care un preot se străduiește s-o aibă stând în fața Sfântului Altar — că nu suntem vrednici, dar totuși, pentru iubirea Ta de oameni cea de negrăit, facem această lucrare pe care Tu ne-ai pus-o în mâini.”

Ierarhul a accentuat că al patrulea principiu privește cuvântul rostit de preot, care trebuie să fie întotdeauna însoțit de rugăciune, pentru a nu deveni un mijloc de propovăduire a propriei persoane în locul lui Hristos: „Domnul Hristos spune că «Eu vorbesc ceea ce-Mi dă Tatăl. Ceea ce văd la Tatăl, nu vorbesc de la Mine.» El era Fiul lui Dumnezeu. Și această conștiință a ascultării față de Tatăl se extinde la fiecare creștin și în mod special la preotul slujitor. Cuvântul unui preot are nevoie să fie însoțit de rugăciune, pentru că rugăciunea ne dă simțământul că nu vorbim de la noi. Cuvântul este energie, este putere de la Dumnezeu, iar cuvântul preotului este foc care arde. E mare ispită în cazul preoților să nu-L propovăduiască pe Hristos, ci, într-un mod camuflat, ascuns, să se propovăduiască pe ei înșiși, printr-un cuvânt care să aducă atenția dumneavoastră, a credincioșilor, nu spre Hristos, ci înspre cel care stă în fața lor. De aceea, preotul este chemat să spună, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul: «Nu eu — El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.»”

În încheierea cuvântului, Preasfinția Sa a îndemnat noul preot la fidelitate față de credința și de Biserica Ortodoxă, ca temelie a unei comunități în care credincioșii să se simtă acasă: „A cincea idee ține de fidelitatea față de credința noastră ortodoxă. Noi suntem de la Apostolul Andrei, din darul lui Dumnezeu, în credința noastră neschimbată. Și atunci preotul, printre altele, neavând voie să adauge de la el, are datoria să propovăduiască credința neschimbată a Bisericii noastre Ortodoxe, și în felul acesta să creeze în biserică acea conștiință a celui «acasă», pe care noi, ca și creștini, o dorim și de care avem nevoie. Zice Domnul în Evanghelia de astăzi, cu reproș: «Cuvântul nu încape în voi.» Noi îl încăpem și ne pregătim ca să-I facem sălaș în inima noastră, dar în același timp biserica devine ea însăși un locaș în care noi suntem primiți de Domnul în casa Lui. Noi primim cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră, dar în biserică Domnul este Cel care ne primește pe noi, ca în casa Sa — și de aici simțământul de acasă. Credința noastră ortodoxă este firea omului, ne spune părintele Rafail Noica. Asta înseamnă o viață liturgică activă: spovedanie și împărtășanie, lectură din cuvântul lui Dumnezeu, și o mărturie firească în spațiul public, ai cărui fii și fiice suntem.”

În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul rânduit, diaconul Călin-Augustin Bîrtaș a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Căpâlna.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

La finalul slujbei, părintele protopop Dan Dregan a prezentat pe scurt parohia și comunitatea, după care i-a adresat părintelui Călin-Augustin Bîrtaș un cuvânt de bun-venit, urându-i o slujire rodnică în mijlocul credincioșilor din Căpâlna.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului