Programul pastoral-liturgic al PS Benedict în săptămâna a 9-a după Rusalii

În săptămâna a 9-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, va avea următorul program pastoral-liturgic:

• Luni, 4 august, va participa la deschiderea celei de-a III-a ediții a Școlii de Vară organizate de Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău, desfășurată în perioada 4–8 august 2025.

Luni seara, de la ora 19:00, va sluji Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Cosniciu de Sus, Protopopiatul Șimleu Silvaniei.

• Marți, 5 august, de la ora 19:00, va sluji Paraclisul Maicii Domnului în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău, Protopopiatul Zalău.

• Miercuri, 6 august, de praznicul Schimbării la Față a Domnului, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voievodeni, cu prilejul hramului.

• Joi, 7 august, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, va sluji, în sobor de ierarhi, la Mănăstirea Sihăstria, cu prilejul proclamării canonizării locale a Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria.

• Vineri, 8 august, de la ora 20:00, va sluji Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Mălădia, Protopopiatul Șimleu Silvaniei.

• Sâmbătă, 9 august, va săvârși Sfânta Liturghie în Parohia Zalnoc, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, unde îl va hirotoni preot pe noul paroh, diaconul Adrian Ionuț Sîrb.

Sâmbătă seara, de la ora 19:00, va sluji Paraclisul Maicii Domnului în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou, Protopopiatul Jibou.

• Duminică, 10 august, va săvârși Sfânta Liturghie în Parohia Nușfalău, Protopopiatul Șimleu Silvaniei.