Există promisiuni care nu se pot măsura în cuvinte, ci în prezență. Îngrijirea paliativă este una dintre ele. Ea nu vindecă trupul, ci vindecă singurătatea. Promite viață fără durere și, mai mult, dă sens suferinței.
Tema din acest an a zilei internaționale a îngrijirilor paliative, „Achieving the Promise: Universal Access to Palliative Care”, ne vorbește despre o lume în care nici un om nu ar trebui să sufere singur. Este o chemare la conlucrare între profesioniști, comunități și Biserică, pentru ca fiecare persoană – indiferent de loc, vârstă sau boală – să fie îngrijită cu demnitate și iubire.
Sensul adânc al îngrijirii nu stă în a explica suferința, ci în a o purta împreună. De aceea Apostolul ne îndeamnă: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6,2). Această lege a comuniunii devine legea iubirii care nu întreabă „de ce?”, ci „cum pot rămâne aproape?”. În fața durerii, teologia încetează să fie teorie și devine spațiu: locul tăcut în care omul și Dumnezeu pot fi din nou împreună.
Așa se naște acea „inimă milostivă” de care vorbea Sfântul Isaac Sirul, inima care arde pentru întreaga zidire. Nu e o inimă fragilă, ci una care s-a lăsat atinsă de compasiune. Într-o lume a eficienței și a vitezei, o asemenea inimă devine semn profetic al unei alte logici: logica Împărăției, unde fiecare om rămâne chip al lui Dumnezeu, chiar și atunci când trupul slăbește.
La timpul prezent, această promisiune prinde formă concretă la Cluj-Napoca, prin inaugurarea Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, un loc unde știința și credința lucrează împreună, pentru ca durerea copiilor și a familiilor lor să fie însoțită cu blândețe, respect și dragoste. Acolo, îngrijirea nu înseamnă doar tratament, ci comuniune. Nu doar alinare, ci mângâiere. Nu doar grijă, ci rugăciune intensă. Ce s-a întâmplat acolo se vede ca o minune, un mare dar de la Dumnezeu și un semn profund de comuniune între oameni cu „inimă lărgită” față de „cei prea mici frați” din jurul lor.
Iar din această lucrare tăcută și plină de lumină se înțelege mai limpede un lucru – crucea lui Hristos rămâne cea mai profundă icoană a suferinței umane: nu ca simbol al durerii, ci ca loc al întâlnirii dintre Dumnezeu și om. Dumnezeu nu a explicat durerea, ci a intrat în ea; nu a îndepărtat suferința, ci a transformat-o în iubire. De aceea, orice formă de îngrijire paliativă, și mai ales cea oferită copiilor și familiilor lor, devine o prelungire a acestei prezențe: Dumnezeu care rămâne, tăcut, dar deplin, în mijlocul durerii omului.
Prin Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, în contextul zilei internaționale a îngrijirilor paliative, se dorește a oferi o mărturie concretă despre faptul că împreună se pot realiza deziderate, chiar și fără proiecte ambițioase cu susținere instituțională, prin care să se slujească viața și pe cei mai mici care se zbat să se bucure de ea. Deviza poate fi tradusă în felul acesta: adevărata îngrijire nu se măsoară în zile adăugate vieții, ci în viață adăugată zilelor. Iar acolo unde cineva rămâne lângă o suferință până la capăt, acolo lumea nu se sfârșește, ci se reface.
† Benedict
Episcopul Sălajului
