În săptămâna a 12-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, va avea următorul program pastoral-liturgic:
• Joi, 28 august 2025 – va participa la Tabăra de vară „Diferiți, dar egali”, organizată în localitatea Huta, destinată copiilor din familii de etnie romă.
De la ora 19:00, la Mănăstirea Bic, va săvârși slujba Privegherii (Vecernia cu Litie și Utrenia), premergătoare hramului.
• Vineri, 29 august 2025, de Praznicul „Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, de la ora 9:30, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bic, cu prilejul hramului.
• Sâmbătă, 30 august 2025, va săvârși Sfânta Liturghie în Filia Dolu, Parohia Mierța, Protopopiatul Zalău, cu prilejul binecuvântării lucrărilor realizate la biserică din filie.
• Duminică, 31 august 2025, va sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Biserica „Soborul Maicii Domnului” din cartierul Făget al municipiului Cluj-Napoca, cu prilejul sfințirii lăcașului de cult.

