Preasfințitul Părinte Benedict, în mijlocul românilor din Valdemoro, Spania

În Duminica a 7-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, 24 mai 2026, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Valdemoro, Protopopiatul Madrid, Spania.

Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea”, alături de părintele paroh Dorin Sas și de părintele arhidiacon Sergiu-Iustin Pop, consilier de misiune și protocol în cadrul Episcopiei Sălajului.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care, pornind de la rugăciunea arhierească a Mântuitorului, a arătat că la întrebarea „cine sunt eu?” — cu atât mai apăsătoare pentru cel plecat departe de țară — creștinul nu poate răspunde cu adevărat decât cunoscându-L pe Dumnezeul al cărui fiu este, iar din această cunoaștere se nasc deopotrivă identitatea lui și unitatea cu ceilalți.

Ierarhul a subliniat că ne aflăm într-un timp al așteptării, între Înălțarea Domnului și Pogorârea Sfântului Duh, în care Biserica rămâne locul unde omul se umple de harul ce dă sens vieții: „Ne aflăm într-un timp al așteptării. De acum câteva zile, când a fost sărbătoarea Înălțării Domnului, Hristos S-a înălțat la ceruri și ne-a lăsat un cuvânt pentru viața noastră: să nu ne depărtăm de Ierusalim până ce nu vom primi putere de sus — cu referire la venirea Sfântului Duh peste noi, în întreaga Biserică. Domnul S-a înălțat la ceruri, dar nu ne-a lăsat orfani, nu ne-a lăsat singuri, ci ne-a făcut atenți: dacă vrem să trăim intens viața aceasta, să rămânem în Ierusalimul nostru cel de sus, adică în Biserică, în așa fel încât să ne umplem de Duhul Sfânt. Duhul Sfânt care va da sațietate vieții noastre, va da sens, va împlini toate minusurile pe care noi le putem avea ca oameni în această lume.”

Preasfinția Sa a arătat în continuare că această Biserică păstrează neschimbată credința apărată de Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic, credința care ne spune cine este Dumnezeul nostru și, prin El, cine suntem noi: „Această duminică se numește a Sinodului I Ecumenic, făcând trimitere la un moment anume din istoria Bisericii: anul 325, când s-a întâmplat o mare adunare de episcopi la Niceea, o localitate din apropierea Constantinopolului. Au fost unii, așa cum Domnul Însuși a prevăzut, care au dorit să schimbe învățătura noastră de credință. Arie a fost protagonistul acestei noi învățături, spunând că Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, nu este Dumnezeu adevărat, ci doar un om deosebit. Și atunci s-au adunat, după tradiție, 318 sfinți părinți, ca să restabilească adevărul: că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat, la fel cum Tatăl este Dumnezeu adevărat și cum Duhul Sfânt este Dumnezeu adevărat. Prima jumătate din crezul pe care l-ați rostit astăzi atunci a fost formulată. De aceea, la Sfânta Liturghie rostim de fiecare dată Crezul, ca să ne aducem aminte ce credință mărturisim și, în felul acesta, să știm cine suntem.”

Preasfințitul Părinte Benedict a explicat că tocmai din această credință izvorăște identitatea noastră — din a ști al cui Dumnezeu fii suntem, așa cum altădată, în sat, fiecare era recunoscut după neamul din care provenea: „Identitatea noastră este dobândită mai ales din cunoștința Dumnezeului ai cărui fii și fiice suntem. Sunt convins că, dacă vă provoc la un exercițiu de amintire, îmi veți da dreptate, mai ales cei care aveți o vârstă: când eram în satul de unde venim, nu veneau unii și ne întrebau «Tu de-a cui ești?» Și ziceam: de-a lui tata, de-a lui mama, a bunicilor noștri. În Ardeal se spunea după ciufală — un fel de supranume prin care un neam se știa cine este. Și toți știau. Același lucru se întâmplă în plan duhovnicesc: dacă ne întreabă cineva cine suntem, e foarte important să înțelegem că noi ne închinăm Dumnezeului celui viu și că învățătura noastră ortodoxă a rămas aceeași, neschimbată — aici stă stabilitatea identității noastre. Dacă cineva vă întreabă aici, în Spania, cine sunteți, veți răspunde că sunteți români, dar mai ales veți răspunde că sunteți creștini ortodocși.”

Ierarhul a accentuat că această cunoaștere a lui Dumnezeu nu rămâne una teoretică, ci este o întâlnire vie, care risipește chiar și teama de moarte: „Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe care Tu L-ai trimis. Ce înseamnă să-L cunoaștem? Nu cu mintea, că rostim Crezul și-l știm pe de rost — nu doar atât, ci să avem o experiență directă a lui Dumnezeu. Cred că toți ne-am dori să-L vedem pe Dumnezeu, nu-i așa? De aceea venim la biserică, nu doar pentru sănătate sau pentru una și alta — ne dorim să-L vedem pe Dumnezeu. Când Îl vedem pe Dumnezeu, avem viață veșnică în noi. Pentru că vederea lui Dumnezeu înseamnă chezășia în inimă că există viață după moarte. Noi nu ne temem neapărat de moarte, ci ne temem de ceea ce este după moarte și nu știm bine ce este. Dar dacă L-am vedea pe Dumnezeu, El S-ar așeza în inima noastră și ne-ar arăta că există viață ca permanentă petrecere împreună cu Dumnezeu dincolo de moarte.”

Preasfinția Sa a arătat apoi că drumul către această întâlnire trece prin împlinirea voii lui Dumnezeu, prin apropierea zilnică de cuvântul Scripturii și prin împărțirea poverilor vieții cu Domnul: „Evanghelia ne spune cum să-L cunoaștem pe Dumnezeu. Mai întâi, să ascultăm de El și fiecare lucru pe care îl facem să stea în voia lui Dumnezeu — nu este lucrare mai importantă în această lume decât să facem voia lui Dumnezeu. Mereu fac referire la Psalmul 142: «Învață-mă să fac voia Ta, arată-mi calea pe care voi merge.» Voia noastră e mincinoasă, ne face rău; voia lui Dumnezeu este cel mai mare bine. Apoi, apropierea de cuvântul lui Dumnezeu: un capitol din Evanghelie în fiecare zi schimbă viața. Știu, viața e obositoare, avem multe de făcut, dar un capitol din Evanghelie poate să ne aducă o odihnă lăuntrică pe care n-o dobândim nici prin somn. Și încă ceva: Domnul a zis «Pe toți i-am păzit». Să încercăm să împărțim poverile cu Domnul, pentru că atunci toate se arată mai luminoase. Ați venit aici pentru un trai mai bun, dar, dacă traiul mai bun nu este însoțit și de bucurie, nu e mare lucru — iar bucuria se dobândește luându-L pe Domnul colaborator în viața noastră de zi cu zi.”

În încheierea cuvântului, ierarhul a îndemnat comunitatea de români din Valdemoro să rămână unită și să-și păstreze cu demnitate identitatea, ca unii care sunt în lume, dar nu se lasă modelați de ea: „Domnul a zis: «Eu nu sunt din lume, dar ei sunt în lume; păzește-i acolo unde sunt.» Asta înseamnă să nu ne întristăm gândind că nu suntem într-un loc potrivit. Noi suntem în lume, amestecați — dar, dacă știm cine suntem, avem o identitate clară, știm ai cui copii suntem, și lucrurile se schimbă. Dacă suntem dintr-un neam bun, spunem cu tărie: suntem români ortodocși și nu ne este rușine cu asta. Faptul că avem conștiința clară că suntem de o limbă, de o credință și de un neam ne poate așeza drept în mijlocul unei lumi pe care nu o putem controla. Și aici identitatea se întâlnește cu unitatea: dacă suntem copii ai aceluiași Părinte, atunci devenim frați și surori unii cu alții, ținem unii la alții și arătăm ceea ce este mai frumos din noi — biserica pe care o aveți aici, obiceiurile frumoase, zâmbetul, ospitalitatea, apartenența la credință și la bune moravuri.”

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Dorin Sas a mulțumit Preasfințitului Părinte Benedict pentru binecuvântarea și bucuria slujirii în mijlocul comunității ortodoxe române din Valdemoro.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului