Miercuri, 20 mai 2026, în ajunul praznicului Înălțării Domnului, hramul Catedralei Episcopale din Zalău, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Slujba Vecerniei Mari cu Litie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi slujitori ai catedralei.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de diaconii catedralei, împreună cu elevi ai Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a prezentat praznicul Înălțării Domnului ca pe o chemare la înțelegerea adevăratei slave. Pornind de la cântările Vecerniei, ierarhul a subliniat că Hristos, înălțându-Se „întru slavă”, îi arată omului calea unei împliniri care nu depinde de aprecierea schimbătoare a lumii, ci de ascultarea față de Dumnezeu, de curăția inimii și de responsabilitatea cu care fiecare își trăiește viața acolo unde a fost așezat de Dumnezeu.
Preasfințitul Părinte Benedict a subliniat mai întâi că omul caută adesea o slavă legată de privirea celorlalți, de aprecierea lor și de dorința de a ieși în evidență. Această slavă, deși pare firească, rămâne schimbătoare și nu poate aduce pace sufletului: „Noi toți căutăm slavă și vreau să fim sinceri, căutăm slavă prin tot ceea ce facem, conștient sau inconștient. Ce înseamnă acest lucru? Dacă facem ceva bine, căutăm să fim observați. Dacă zicem ceva bine, căutăm să fim confirmați. Iar dacă gândim într-un mod anume, căutăm să fim admirați. Toate aceste categorii se află în ceea ce Domnul ar numi slavă de la oameni. Și El ne și atenționează: Nu căutați slavă de la oameni, ci slava de la Dumnezeu. Dar este o realitate. Într-un fel, prin tot ceea ce suntem și tot ceea ce facem, ne dorim să ieșim în evidență, ne dorim să căpătăm slavă. Nu este neapărat un lucru rău în sine, ci doar că noi alegem slava de la oameni, mai degrabă decât slava lui Dumnezeu. Slavă de la oameni care durează puțin, care este destul de mincinoasă și care este foarte schimbătoare. Pentru că acum cineva te laudă, acum cineva te judecă, acum cineva te aplaudă, acum cineva te blamează și n-o să avem pace și liniște atâta timp cât căutăm această slavă de la oameni.”
În continuare, ierarhul a arătat că Înălțarea Domnului descoperă adevărata cale prin care omul poate primi slavă de la Dumnezeu. Aceasta nu se dobândește prin afirmare de sine, ci prin ascultare față de Dumnezeu, după modelul lui Hristos, Care S-a înălțat întru slavă după ce a împlinit voia Tatălui: „Hristos S-a înălțat întru slavă și ne arată care este calea prin care noi putem să primim slavă adevărată și nu mincinoasă de la cei din jurul nostru. În primul rând, regula principală pe care El ne-o descoperă a acestui drum prin care să dobândim slavă de la Dumnezeu și nu de la oameni este ascultarea față de Tatăl. El întru totul a fost ascultător față de Părintele Său. Când ești ascultător, atunci nu mai ești tu în evidență, ci scoți în evidență pe Cel de Care faci ascultare. Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu, era Dumnezeu adevărat, și cu toate acestea a făcut ascultare de Tatăl. Nimic n-a făcut la întâmplare, ci a împlinit rânduiala pe care Tatăl a stabilit-o și a trecut prin toate cele pe care Tatăl I le-a pus înainte. A primit și ocara, a primit și răstignirea, a primit și moartea, apoi a înviat și, în cele din urmă, S-a înălțat la ceruri, întru slavă. Dar termenul cheie, care într-un fel vrea să cuprindă întreaga noastră viață în cheie practică, este ascultare. Cine vrea slavă de la Dumnezeu, care este nemincinoasă și durabilă, face ascultare de Dumnezeu.”
Preasfinția Sa a explicat apoi că această ascultare se exprimă concret în dorința omului de a căuta voia lui Dumnezeu mai mult decât propriile planuri sau așteptări. În acest sens, ierarhul a amintit cuvintele Psalmului 142, arătând că adevărata împlinire se naște atunci când omul își așază viața în mâinile lui Dumnezeu: „Cea mai importantă căutare a omului în această lume nu este să-și împlinească propriile așteptări, ci să caute voia lui Dumnezeu. Doamne, care este voia Ta pentru mine în acest moment? Care este gândul Tău pentru viața mea, în așa fel încât să trăiesc mai cu adevărat ceea ce Tu poți să-mi oferi și care este nemincinos? Și mereu știți că insist pe Psalmul 142 și mai ales cu cele două versete: Învață-mă să fac voia Ta. Arată-mi calea pe care voi merge. E foarte important, în toată petrecerea vieții noastre, dincolo de ceea ce noi ne dorim, să-I spunem Domnului: Doamne, Tu știi mai bine ce este de folos pentru mine. Rânduiește-Ți voia în viața mea. Și în felul acesta, dacă ne lăsăm în mâinile lui Dumnezeu și colaborăm cu El, ne va împlini întru totul viața noastră. Nu neapărat în termeni exteriori, în ceea ce se vede în slava lumii, dar mai ales ca slavă de la Dumnezeu în inima noastră, slavă care aduce sațietate, care ne bucură, care ne așază, care ne stabilizează.”
Pornind de la Psalmul 23, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că drumul către această slavă presupune și o grijă concretă față de faptele exterioare și față de curăția inimii. Omul este chemat să se ferească de nedreptate, dar și să lucreze, prin pocăință, la schimbarea inimii din care izvorăsc gândurile și faptele rele: „Se întreabă psalmistul: Cine se va sui în muntele cel sfânt al Tău? Vorbim de Muntele Măslinilor, de unde Domnul S-a înălțat la ceruri. Și răspunde psalmistul: Cel nevinovat cu mâinile și curat cu inima. E prima condiție sau prima dublă condiție. Ce înseamnă cel nevinovat cu mâinile? Cel care nu face nedreptate exterioară, în afară. E foarte important: cu mâinile lucrăm dreptate sau nedreptate? Prima condiție este să ne ferim de nedreptate în faptele exterioare, dar apoi, deodată cu faptele exterioare, zice și cel curat cu inima. Deci nu doar în cele din afară pe care le lucrăm, ci inima noastră să fie curată și să dicteze cele din afară, să fie consonanță între inima noastră și cele pe care le facem în afară. Prima dată începem cu cele din afară, pentru că binele se face cu greu și nu de puține ori inima noastră este rea, dar ne străduim măcar să nu facem răul în afară. Trăim cu pocăință ceea ce inima noastră este la momentul respectiv.”
Totodată, ierarhul a subliniat că omul care caută slava lui Dumnezeu este chemat să-și ia viața în serios și să trăiască responsabil în comunitatea în care Dumnezeu l-a așezat. Această seriozitate nu privește doar viața personală, ci și modul în care fiecare se implică în binele celor din jur: „Cel care nu-și ia în deșert sufletul său este cel care e serios cu viața lui. Dacă noi vedem că viața e așa de scurtă și atât de repede se poate sfârși totul, de ce alegem mai degrabă cele ale lumii de aici și mai puțin cele ale veșniciei, ale Împărăției lui Dumnezeu? Dacă ne luăm cu seriozitate viața noastră, prețuim cele adevărate, cele care durează, cele care ne pregătesc și pentru viața cealaltă. Apoi zice mai departe să nu se jure viclean în fața aproapelui său. Adică aceasta înseamnă să fim onești, să fim prezenți în comunitate cu responsabilitate. Prima condiție era legată de viața noastră lăuntrică, dar a doua condiție cumva de responsabilitatea în comunitate. N-avem voie să nu ne implicăm, să nu fim responsabili față de gesturile noastre, față de faptele noastre în relație cu ceilalți.”
În încheiere, Preasfinția Sa a arătat că praznicul Înălțării Domnului îi cheamă pe credincioși să caute nu slava trecătoare a lumii, ci slava lui Dumnezeu, dobândită prin ascultare, curăție, seriozitate și responsabilitate: „Dacă dorim slavă, și pe bună dreptate ne dorim slavă, să fim oameni înțelepți și să căutăm nu slava lumii, ci slava lui Dumnezeu, pe cât se poate. Și această slavă de la Dumnezeu se dobândește prin ascultare față de Tatăl, prin ascultare față de Dumnezeu, Părintele nostru, în toate zilele vieții noastre. Iar la modul concret, la nivel de comportament, prin grijă la faptele noastre exterioare, dublată de dorința de a ne curăți inima, de a nu mai fi sursă a răului pe care îl gândim și îl facem în afară, iar pe de altă parte să ne dăm viața cu seriozitate și să fim responsabili de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, acolo unde Dumnezeu ne pune. Dacă oamenii ar fi responsabili acolo unde Dumnezeu i-ar pune, lumea aceasta s-ar putea schimba.”
Sărbătoarea hramului Catedralei Episcopale din Zalău va continua joi, 21 mai 2026, în ziua praznicului Înălțării Domnului, cu Sfânta Liturghie arhierească, ce va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. La final, va fi oficiată slujba de pomenire a eroilor, rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la praznicul Înălțării Domnului, zi proclamată prin Legea nr. 379/2003 drept Ziua Eroilor și sărbătoare națională a poporului român.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
