Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, în perioada 10-11 noiembrie 2025, în protopopiatele Șimleu Silvaniei și Zalău a avut loc o întâlnire dedicată intensificării activităților catehetice și educativ-misionare din parohiile eparhiei. Evenimentul a reunit preoți din cele două protopopiate și a fost susținut de Părintele Inspector pentru Cateheza Parohială Ioan-Sergiu Gaga și de Părintele Doru Garboan, președintele Asociației Tinerilor Ortodocși Sălăjeni (ATOS), alături de membrii asociației.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate:
* Modul de organizare și coordonare al grupurilor de voluntari parohiali;
* Activități educative, filantropice și culturale care pot fi desfășurate cu tinerii;
* Beneficiile colaborării dintre preoți și tineri în lucrarea misionară a Bisericii.
Întâlnirea a urmărit încurajarea formării de grupuri de tineri voluntari în fiecare parohie, în legătură strânsă cu activitățile catehetice și educativ-misionare, precum și cultivarea comuniunii frățești dintre preoți și tineri. S-a subliniat importanța implicării tinerei generații în viața Bisericii, ca mijloc de formare duhovnicească, responsabilizare și participare activă în comunitate.
Preoții au fost îndemnați să susțină această inițiativă, care oferă un cadru concret de implicare și creștere în duhul credinței ortodoxe, contribuind la dinamizarea vieții parohiale și la apropierea tinerilor de Biserică.
Text și foto: Deaprtamentul de Misiune și Cateheză/ Episcopia Sălajului






