Credincioșii din Sici și-au prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Mina

În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Mina, marți, 11 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Sici, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, cu prilejul hramului.

Cu această ocazie, în biserica ce îl are ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Mina, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte exarhul mănăstirilor din eparhie, arhimandritul Mina Pletosu, părintele protopop de Șimleu Silvaniei, preotul Dan Haiduc, duhovnicul Mănăstirii Florești, arhimandritul Visarion Pașca, preotul paroh Neica Ciprian și alți clerici invitați.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a vorbit despre curajul credinței și libertatea interioară născută din unirea cu Dumnezeu, arătând că Sfântul Mare Mucenic Mina a transformat lupta exterioară a armelor într-o luptă duhovnicească a inimii: „Sfântul Mina face parte din rândul sfinților ofițeri, acei oameni ai disciplinei și ai curajului care, după ce au slujit în armatele lumii, au ajuns să slujească în armata lui Hristos. Ei stau lângă altar pentru că apără locul jertfei, locul unde se săvârșește Sfânta Liturghie. Apără credința cea adevărată în Hristos și dreapta mărturisire pe care se sprijină întreaga lucrare a Bisericii.

Chipul lor, așezat lângă altar, ne amintește că Biserica nu are o perspectivă punitivă, ci una ocrotitoare: nu pedepsește, ci apără – apără credința, apără viața, apără valorile evanghelice. Când privești chipul unui sfânt militar, nu vezi în el un om al violenței, ci un om al demnității. Armura lui nu mai este din fier, ci din lumină; sabia lui nu mai este de oțel, ci este cuvântul adevărului. El nu lovește, ci protejează. Iar această protecție nu e doar a altarului de piatră, ci și a altarului din inima fiecărui om, acolo unde se săvârșește, tainic, liturghia inimii care se deschide spre Dumnezeu.”

Vorbind despre lupta lăuntrică a credinciosului, ierarhul a explicat că prima confruntare a omului nu este cu lumea, ci cu propria frică – acel prag interior care, odată trecut, deschide drumul libertății spirituale: „Un om puternic nu este cel care își ascunde frica, ci acela care o recunoaște și o aduce înaintea lui Dumnezeu. Frica nu trebuie negată, ci transformată în rugăciune: Doamne, Tu le poți pe toate! În clipa în care ne recunoaștem teama, Hristos o umple de prezența Sa, iar frica se preface în dor după Dumnezeu.

Sfântul Mina a devenit liber în clipa în care nu s-a mai lăsat condus de frică, ci de dorul după Dumnezeu. Nu a mai contat ce i se întâmplă, pentru că Hristos și-a făcut locaș în inima lui. Când îți pui frica în mâinile Domnului, El o transformă în dor, iar dorul devine motorul care te face să mergi înainte cu curaj și nădejde. Libertatea nu vine din fuga de frică, ci din unirea cu Dumnezeu. Când frica este dăruită lui Hristos, ea se topește în iubire, iar omul devine liber de orice teamă, pentru că inima lui e plină de dorul după Cel ce nu moare.”

Preasfințitul Benedict a vorbit apoi despre dimensiunea dureroasă a acestei lupte duhovnicești, subliniind că suferința, atunci când e trăită cu Dumnezeu, devine locul învierii sufletului: „Lupta duhovnicească presupune și durere. Dar durerea trăită împreună cu Dumnezeu nu distruge, ci se transformă în mângâiere. Când îți dai suferința în mâna Lui, El o preface în putere și îți deschide o altă perspectivă asupra vieții, o perspectivă evanghelică.

Durerea aceasta, încredințată lui Hristos, se schimbă în pace, într-o mângâiere care vine de sus și care nu seamănă cu nimic din ceea ce lumea oferă. Este bucuria tainică a celor care, trecând prin suferință, descoperă acolo fața iubitoare a lui Dumnezeu. Adevărata bucurie nu vine din lipsa durerii, ci din prezența Domnului în durere. Când Hristos e cu tine, chiar și lacrimile devin limpezi și luminoase, pentru că sunt lacrimile unui om care a înțeles că Dumnezeu nu-l pedepsește, ci îl curăță, îl face din nou viu.”

Referindu-se la ocrotirea Sfântului Mina, ierarhul a arătat că el nu este doar protectorul celor păgubiți, ci mai ales apărătorul conștiinței curate, acea stare de adevăr interior care așază omul drept înaintea lui Dumnezeu: „Sfântul Mina este ocrotitorul conștiinței drepte, acea voce lăuntrică ce ne așază în adevăr înaintea lui Dumnezeu. În Biserică nu stăm ca oameni fără greșeală, ci ca oameni care își recunosc neputințele și le aduc înaintea Domnului, zicând: Doamne, al Tău sunt, mântuiește-mă!

Ceea ce ne mântuiește nu este lipsa greșelii, ci sinceritatea inimii. Dreptatea lui Dumnezeu începe acolo unde omul nu se mai preface că e puternic, ci se lasă purtat de har. Conștiința dreaptă e darul celor care, chiar dacă se tem, nu mint; chiar dacă suferă, nu trădează. Ea e oglinda în care se vede chipul lui Hristos din noi.”

În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict a chemat pe credincioși la o credință vie și curajoasă, asemenea celei a Sfântului Mina, care a biruit lumea prin statornicie: „De la Sfântul Mina învățăm să-L mărturisim pe Hristos, să depășim frica și să ne asumăm suferințele luptei duhovnicești. În locul fricii, Dumnezeu pune dorul; în locul durerii, mângâierea. Și atunci se împlinește cuvântul Domnului: Îndrăzniți! Eu am biruit lumea.

Acesta este și cuvântul pe care ni-l transmite Sfântul Mina astăzi: îndrăzniți, uniți-vă cu Hristos și purtați lupta până la capăt. Nu fugeți de luptă, nu vă temeți de durere și nu vă rușinați de credință. În clipa în care toate acestea sunt puse în mâinile Domnului, omul devine cu adevărat liber, iar lumea întreagă se luminează prin el.”

Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul vocal „DOXA”, dirijat de profesorul Florin Lazăr, de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Benedict l-a hirotonit diacon pe teologul Doru Sebastian Stoica, pe seama Mănăstirii Bobota.

La final, preotul paroh a mulțumit Preasfințitului pentru binecuvântarea oferită comunității din Sici și i-a dăruit o icoană cu Sfântul Mina.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și județene, a fiilor satului și a numeroșilor credincioși.

Scurt istoric

Localitatea Sici aparține, din punct de vedere administrativ, de Comuna Pericei, fiind atestată documentar pentru prima dată în anul 1259. Denumirea acesteia este legată de existența unei proprietare de pământ, numită Sicila.

Potrivit tradiției locale, începuturile satului Sici se leagă de prezența unor tăietori de lemne veniți pe aceste meleaguri din localitățile Târgu Lăpuș (județul Maramureș) și Scărișoara (județul Alba), pentru defrișarea pădurilor din zonă. Unii dintre aceștia s-au stabilit aici, întemeind actuala vatră a satului.

Viața bisericească din localitate are o istorie îndelungată. Primul lăcaș de cult al satului a fost ridicat în anul 1808, din piatră de arină adusă cu carele cu boi din valea Borlii. Construit însă pe un teren mlăștinos, edificiul a fost adesea afectat de umezeală și mucegai, necesitând în timp numeroase lucrări de întreținere, fapt care a determinat luarea deciziei de a construi o nouă biserică.

Începând cu anul 2000, părintele Ciprian-Aurelian Neica a fost numit preot paroh al comunității din Sici, sub păstorirea sa derulându-se ample lucrări pentru edificarea noului lăcaș de cult. În anul 2005 a fost sfințită piatra de temelie a bisericii, iar între anii 2009–2010, prin râvna preotului paroh, sprijinul Consiliului și Comitetului parohial, precum și prin dărnicia credincioșilor, a fost ridicată biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Parohia Sici, Protopopiatul Șimleu Silvaniei.

În perioada 2010–2023 au fost realizate lucrări importante atât la interior, cât și la exterior: în interior, biserica a fost tencuită, gletuită și pictată în tehnica tempera, s-a turnat șapa de beton, s-a montat pardoseala din gresie, s-a realizat instalația electrică, s-au montat geamuri și uși, candelabre, aplice și iconostasul din lemn de tei, au fost instalate sistemele de încălzire și sonorizare, precum și mobilierul liturgic necesar. La exterior, biserica a fost tencuită cu tencuială minerală, s-a înlocuit acoperișul cu unul din țiglă metalică, s-au montat jgheaburi și burlane, s-au amenajat trotuarele și scările de acces, s-au ridicat două troițe și gardul de împrejmuire din marmură. Lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe, devenind un adevărat centru de rugăciune și de comuniune pentru credincioșii din Sici.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului