Prima Sfântă Liturghie oficiată în locul în care va fi ridicată o nouă mănăstire în Episcopia Sălajului

iun. 27, 2021 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 27 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie, pe o scenă special amenajată, în locul în care va fi edificată noua biserică a Mănăstirii „Tuturor Sfinților” din Zalău, cu prilejul hramului noului așezământ monahal, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au aflat și Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Preacuviosul Părinte Arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei și Preacucernicul Părinte Ciprian Boșca, protopopul Zalăului, și în prezența a numeroși credincioși care s-au adunat, în număr mare, atrași fiind de încărcătura spirituală a acestui loc, dar și de frumusețea zonei.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preacuviosul Părinte stareț, protosinghelul Rafael Blejan, a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură și i-a dăruit o icoană.

Mănăstirea de călugări din Municipiul Zalău, închinată „Tuturor Sfinților”, a fost înființată în urma hotărârii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, întrunit în ședință de lucru, în data de 13 februarie 2014, pentru o intensificare a misiunii pastorale, iar grija ridicării acestui lăcaș de cult a fost încredințată de Preasfințitul Părinte Petroniu Preacuviosului Părinte Protos. Rafael Blejan, egumenul Schitului Stârciu.

Biserica cu hramul „Tuturor Sfinților” va fi ridicată în apropierea cartierului Ortelec din Municipiul Zalău, într-un minunat amfiteatru, cunoscut de către localnicii din Ortelec și din localitățile vecine ca „Răpaus”, ca urmare a faptului că la propunerea Preacucernicului Părinte Nicolae Gudea, parohul Parohiei Ortelec la vremea aceea, credincioșii Parohiei Ortelec au donat terenul necesar pentru ridicarea unei mănăstiri, urmând ca actualul loc de amplasare a noului așezământ monahal să fie obținut în urma unei strânse colaborări cu Primăria Municipiului Zalău, care a acceptat schimbul unui teren al primăriei, respectiv locul în care va fi sfințită, ulterior, piatra de temelie pentru noua biserică a mănăstirii, cu terenul Parohiei Ortelec.

Mai multe

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Joi, 21 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. De asemenea, copiii...

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Duminică, 8 noiembrie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La final, Preacucernicul Părinte paroh...