Prima sărbătorire a Zilei Munților Apuseni are pentru mine o însemnătate aparte. Vin de pe Valea Arieșului și mă socotesc, așa cum spun mereu, un reprezentant al moților vrednici de acum și de odinioară. Tocmai de aceea, ziua aceasta mă întoarce în chip firesc spre locurile și oamenii care mi-au marcat copilăria și mi-au dat, fără să-mi dau seama atunci, multe dintre reperele pe care le port și astăzi cu mine.
Țara Moților nu este doar un ținut de o frumusețe aparte. Este o lume care și-a format oamenii după măsura muntelui. Viața de aici a fost adesea aspră: gospodării risipite pe coaste abrupte, drumuri lungi, ierni grele, muncă în pădure, în mină sau în gospodărie. Toate acestea au așezat în omul locului o anumită tărie, dar și o cumpătare aparte. Moțul nu este omul vorbelor multe, ci, mai degrabă omul cuvântului ținut, al lucrului dus până la capăt, al libertății pe care nu o negociază ușor și al unei demnități care nu are nevoie să fie clamată.
Îmi amintesc oamenii de acasă tocmai așa: dârzi și, în același timp, cumsecade; legați de familie, de vecini și de Biserică; oameni care știau să muncească și care aveau bucuria de a face lucrurile bine. În satele de pe Valea Arieșului, biserica nu era doar locul slujbei de duminică, era locul care îi strângea pe oameni împreună, care păstra memoria celor plecați și care dădea comunității un centru și un rost.
Și tulnicul spune ceva esențial despre această lume. Glasul lui străbătea văile și ajungea de la o gospodărie la alta, peste depărtările dintre oameni. Poate că tocmai aici se află una dintre imaginile cele mai frumoase ale Apusenilor: oameni răsfirați pe munte, dar uniți prin aceeași credință, prin același grai, prin aceeași memorie și prin sentimentul puternic al apartenenței.
Nu este întâmplător nici faptul că ziua de 21 septembrie ne îndreaptă gândul spre Avram Iancu și spre moții care au coborât la Blaj în anul 1848. În istoria lui se regăsește ceva din firea acestui ținut: dorul de libertate, simțul dreptății, fidelitatea față de neam și hotărârea de a rămâne în picioare atunci când vremurile devin potrivnice. Sunt lucruri care au trecut dincolo de o epocă și care fac parte, până astăzi, din memoria oamenilor din Apuseni.
Pentru mine, însă, Apusenii rămân înainte de toate Valea Arieșului, bisericuța de pe deal din Sartăș, glasul cantorilor, oamenii simpli pe care i-am cunoscut, sunetul tulnicului și acel fel așezat de a trăi în care credința, munca și omenia nu trebuiau explicate, pentru că făceau parte din firescul vieții.
Mă bucur că Munții Apuseni au, începând din acest an, o zi a lor. Mi-aș dori ca ea să nu fie doar un prilej de a vorbi despre frumusețea acestor locuri, ci și de a păstra vie moștenirea lor omenească și sufletească printr-o participare activă la îmbunătățirea calității vieții celor care trăiesc acolo. Pentru că adevărata bogăție a Apusenilor stă, mai ales, în oamenii pe care această lume i-a format și în valorile pe care ei le duc mai departe.
La această primă sărbătorire, gândul meu se îndreaptă cu recunoștință către moții de acasă și către cei risipiți prin lume, care poartă cu ei, într-un fel sau altul, Valea Arieșului și dorul muntelui.
Dumnezeu să binecuvânteze Munții Apuseni, Țara Moților și pe oamenii ei!
† BENEDICT,
Episcopul Sălajului
