Duminică, 4 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Gâlgău Almașului, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului și Preacucernicul Părinte paroh Cristian-Ioan Oancea, inspectorul financiar al Episcopiei Sălajului.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru diacon pe domnul teolog Tiberiu-Nicolae Țap, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Huta, din Protopopiatul Zalău.
La finalul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și i-a oferit un Liturghier.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acesteia.
Satul Gâlgău Almaşului se află în bazinul râului Almaş, la o depărtare de 4 km de vărsarea acestuia în râul Someş. În localitate se găsește situată, în partea vestică, aşa numita „Grădina Zmeilor”, un peisaj natural de o rară frumuseţe, care constituie un amplu fenomen de prăbuşire şi erodare distructivă, dezvoltat în gresia de Sânmihaiu Almașului.
Prima atestare documentară a satului provine din anul 1560, când localitatea apare sub numele de „Chalgo”.
În data de 19 iulie 1600, într-un act de danie din partea lui Mihai Viteazul, dat la Alba-Iulia, pentru recunoaşterea slujbelor sfetnicului său Ştefan Chiaky, dovedite mai cu seamă în expediţia din Moldova împotriva lui Ieremia Movilă Vodă, acesta îi dăruieşte castelul Aghireş cu cele 40 de sate care aparţin de el. Între acestea este menţionată și localitatea Gâlgău Almaşului, însă sub numele de Golgo.
Din anul 1867 localitatea face parte din judeţul Sălaj, însă numindu-se tot Golgo. Între anii 1784-1787, din ordinul împăratului Iosif al II lea, se face o nouă statistică, Gâlgău Almaşului fiind trecut la rangul de sat, având 76 de case şi 100 de familii.
În ceea ce privește viața bisericească din această localitate, amintim faptul că pe timpul Conscripţiei Episcopului Klein, anul 1733, parohia număra 155 de suflete și avea biserică, dar nu şi casă parohială, preot fiind părintele Costin, primul cunoscut la Gâlgău cu numele. Biserica a fost construită din lemn şi acoperită cu paie, după cum se menţionează în istoricul parohiei. Alte documente referitoare la acest lăcaș de cult nu s-au mai găsit.
Biserica actuală a fost edificată în anul 1805 de către contesa Haller Rozalia, care se pare că a mai făcut încă două biserici, ca urmare a unei pedepse canonice. Lăcașul de cult este zidit în formă de navă, din piatră şi cărămidă, iar turnul este învelit cu şindrilă, având o înălţime de 28 m, restul acoperişului fiind acoperit cu ţiglă. Reparaţii capitale la biserică s-au făcut între anii 1966-1969, iar în anul 1973, în timpul păstoririi părintelui Gheorghe Cornea, aceasta a fost târnosită.
Între anii 2004-2018, sub păstorirea Preacucernicului Părinte Petru Lucăcel s-au realizat următoarele lucrări: padimentarea cu parchet a Sfântului Altar şi a pronaosului, refacerea instalaţiei electrice, montarea unei centrale termice şi a caloriferelor, recondiţionarea iconostasului, revopsirea acoperişului bisericii şi tencuirea pereţilor în terasit, construirea unei terase în faţa bisericii, placarea cu gresie a pardoselii pridvorului, înlocuirea uşii de acces şi a geamurilor, aducţiunea apei potabile, construirea anexelor (lemnărie şi grup social) și turnarea trotuarelor din beton la ambele intrări în biserică.
Începând cu anul 2019, Preacucernicul Părinte Cristian-Ioan Oancea a fost numit preot al Parohiei Gâlgău Almașului, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale.