Duminică, 3 august 2025, de la ora 17:00, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a participat la manifestările comemorative organizate pe Dealul Guruslăului, la Monumentul lui Mihai Viteazul – locul ultimei sale victorii, unde, în urmă cu 424 de ani, oștile conduse de Mihai Viteazul și de generalul Giorgio Basta au înfrânt armata lui Sigismund Báthory.
Manifestarea a debutat cu un ceremonial religios, oficiat de ierarhul sălăjean. În cuvântul rostit la finalul slujbei, Preasfințitul Benedict a subliniat importanța bătăliei de la Guruslău în istoria poporului român și rolul providențial al lui Mihai Viteazul în istoria națională: „Comemorăm un moment foarte important din istoria noastră națională și pe protagonistul său, Mihai Viteazul, cel care, aici, la Guruslău, a primit din mâna lui Dumnezeu o victorie ce a contribuit substanțial la ceea ce suntem noi ca neam: în unitatea unei limbi, în unitatea unei culturi și, mai ales, în unitatea unei credințe. El este un principe european, un atlet al lui Hristos, un om care și-a iubit profund neamul și s-a folosit de istoria pe care Dumnezeu i-a dăruit-o nu pentru sine, ci pentru poporul din care făcea parte.”
După ce a vorbit despre rolul lui Mihai Viteazul în istoria neamului și despre credința care l-a călăuzit, ierarhul a arătat că voievodul nu a fost doar un conducător militar, ci și un om al rugăciunii, apropiat de Psaltire. A continuat cu un verset pe care l-a considerat potrivit pentru întreaga sa viață și pentru sfârșitul apropiat ce a urmat bătăliei: „În această luptă antiotomană, pe care a întruchipat-o și a condus-o, culminând cu bătălia de la Guruslău, desfășurată în urmă cu 424 de ani, Mihai Viteazul s-a arătat un profund cunoscător al Psaltirii. Și, în acest sens, aleg doar un singur verset din Psalmul 55, care cred că se potrivește foarte bine parcursului său biografic, atât în vreme de biruință, cât și în perspectiva plecării sale din această lume, care a avut loc la puțin timp după această victorie de aici. Când Domnul îmi este nădejdea, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.” (Psalmul 55,17)
În continuare, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că Mihai Viteazul și-a înțeles viața și moartea ca daruri din partea lui Dumnezeu, asumate cu aceeași demnitate, și a îndemnat pe cei prezenți la trăirea responsabilă a moștenirii primite: „A avut credință în Dumnezeu. A luptat pentru ceea ce Dumnezeu l-a chemat să păzească: neamul și credința noastră. Și, așa cum a primit viața, tot așa a primit și moartea, cu demnitate martirică, pentru crezul său. Un crez care îl face o efigie vie a neamului nostru, pe care ne întemeiem existența și astăzi. Mulțumim lui Dumnezeu pentru această amintire luminoasă pe care o avem noi ca neam. Dar, în același timp, o primim cu responsabilitate, conștienți că avem datoria de a construi un viitor așezat sub aceeași lumină. Să trăim cu intensitate acest moment și să fim recunoscători atât celui care este protagonistul sărbătorii, cât și tuturor celor care, de-a lungul veacurilor, au contribuit, în mod minunat, la ceea ce suntem noi astăzi — aici, în acest loc binecuvântat de Dumnezeu.”
Alături de Preasfinția Sa, au luat cuvântul primarul comunei Hereclean, Dobrai Francisc, și președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu. În intervenția sa, acesta a vorbit despre valoarea simbolică a Dealului Guruslăului, nu doar ca loc de luptă, ci și ca spațiu al memoriei colective, afirmând că atâta vreme cât ne amintim de jertfă, recunoștință și credință, aceste valori rămân vii în conștiința noastră.
Programul a continuat cu depuneri de coroane și parada Gărzii de Onoare, în prezența autorităților locale și județene, a unor reprezentanți ai instituțiilor militare și civile, oameni de cultură și mii de participanți din întreg județul.
Evenimentul, intitulat „Guruslău 2025”, a fost organizat de Consiliul Județean Sălaj, în parteneriat cu ADI Țara Silvaniei, Primăria Hereclean și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
Bătălia de la Guruslău
Bătălia de la Guruslău, desfășurată la 3 august 1601, a fost una dintre cele mai importante confruntări militare din epoca lui Mihai Viteazul. Aliat cu generalul imperial Giorgio Basta, Mihai a urmărit îndepărtarea lui Sigismund Báthory de pe tronul Transilvaniei și reafirmarea controlului habsburgic în zonă, în cadrul frontului antiotoman.
Oastea lui Sigismund, formată din aproximativ 40.000 de soldați, inclusiv contingente otomane și tătare, s-a confruntat cu trupele lui Mihai și Basta, în număr de aproximativ 20.000, compuse din mercenari, haiduci, silezieni, moldoveni și munteni. Lupta decisivă a avut loc pe valea Zalăului, în apropierea localității Guruslău, și s-a încheiat cu o victorie categorică a lui Mihai Viteazul.
Sigismund Báthory a fost înfrânt și nevoit să se retragă, pierzând peste 10.000 de soldați, în timp ce pierderile în tabăra aliată au fost mult mai reduse. Victoria de la Guruslău a fost ultima mare izbândă militară a lui Mihai. La doar câteva zile după această bătălie, pe 9/19 august 1601, Mihai Viteazul a fost ucis la Câmpia Turzii, din ordinul lui Giorgio Basta. Moartea sa a pus capăt proiectului de unificare a celor trei țări românești, dar a rămas un reper major în istoria națională.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului

