Proiect catehetic „Hristos se naşte, slăviţi-L”, Ediția a X-a

dec. 18, 2019 | Știri

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială și a Preacucernicului Părinte Mateiu Călin, joi, 18 decembrie 2019, la biserica din Parohia Sîncraiu Almașului, s-a finalizat proiectul catehetic „Hristos se naşte, slăviţi-L”, aflat la a X-a ediție.
Proiectul s-a derulat pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie 2019, având ca scop păstrarea şi transmiterea tradiţiilor creştine strămoşeşti prin colinde, dar și cunoaşterea evenimentelor legate de Praznicul Naşterii Domnului Iisus Hristos. Partener în proiect a fost și Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Strâmba.
După oficierea slujbei de Te-Deum, săvârșită de către preoții implicați în proiect, părintele inspector Silviu Boha, a făcut prezentarea succintă a proiectului, apoi cei 110 copii au prezentat un frumos concert de colinde, prezentat de către părintele coordonator Călin Andrei Mateiu.
Au colindat copiii de la grupele de cateheză ale parohiilor Hida, Zimbor, Sîncraiu Almaşului, Cuzăplac, Ruginoasa, Tămaşa, Gălăşeni, Almaş, Fildu de mijloc, Fildu de Sus și copiii de la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu”Hida, Şcoala Gimnazială Zimbor, Şcoala Gimnazială Cuzăplac, Şcoala Gimnazială Almaşu, Şcoala Gimnazială Fildu de Mijloc și de la Şcoala Gimnazială Tămaşa.
La final, Preacucernicul Părinte Inspector Silviu Boha, a mulțumit preoţilor şi cadrelor didactice pentru implicarea în proiectul catehetic, iar Preacuviosului Părinte Stareţ, Grighentie Oțelelea, pentru darurile oferite copiilor.

Inspector pentru catehizare,
Pr. Silviu Boha

Mai multe

Praznicul Învierii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

Praznicul Învierii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Dimineața, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în cadrul căreia, cu...

Denia celor 12 Evanghelii în Parohia Panic

Denia celor 12 Evanghelii în Parohia Panic

Joi, 2 mai 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii în biserica Parohiei Panic, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. În cadrul slujbei Deniei celor 12 Evanghelii, au fost citite 12 pericope evanghelice, care prezintă...

Pastorală la Învierea Domnului, Zalău, 2024

Pastorală la Învierea Domnului, Zalău, 2024

† Petroniu Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului: Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări! Iubiţi credincioşi, Hristos a...

Zi de sărbătoare în Parohia Aghireș

Zi de sărbătoare în Parohia Aghireș

Duminică, 28 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Aghireș, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au participat numeroși...