Duminică seara, 14 decembrie 2025, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc prima ediție a Concertului de colinde „Slăvind Nașterea lui Hristos”, susținut de corurile preoților din protopopiatele Episcopiei Sălajului și de Corul preoteselor, eveniment la care a participat Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului.
Programul serii a debutat cu săvârșirea slujbei Vecerniei, urmată de cateheza a V-a din Postul Nașterii Domnului, susținută de ierarh și dedicată explicării Sfintei Liturghii, cu tema Anaforaua liturgică.
În continuare, a avut loc concertul de colinde, susținut de Corul „Protos” al preoților din Protopopiatul Jibou, Corala „Silvania” a preoților din Protopopiatul Șimleu Silvaniei, Corul preoteselor din Episcopia Sălajului și Corul preoților din Protopopiatul Zalău, care au interpretat colinde tradiționale și cântări specifice perioadei premergătoare praznicului Nașterii Domnului.
Concertul a fost moderat de părintele Adrian Onica, eclesiarhul Catedralei Episcopale.
În încheierea concertului, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a rostit un cuvânt de binecuvântare, în care și-a exprimat bucuria pentru această primă ediție a concertului de colinde, care a adus laolaltă corurile preoțești din protopopiatele Episcopiei Sălajului și, pentru prima dată, Corul preoteselor. Ierarhul a vorbit despre frumusețea unei astfel de întâlniri, în care slujitorii Bisericii și familiile lor dau mărturie despre Nașterea Domnului prin cântare.
Preasfinția Sa a arătat că bucuria colindelor este una care vine firesc din viața Bisericii și se împărtășește celor prezenți, fără artificii, prin simplitatea și profunzimea mesajului lor. Colindele, a spus ierarhul, nu sunt doar un moment artistic, ci o prelungire a rugăciunii și a vieții liturgice în viața comunității.
La final, Preasfințitul Părinte Benedict a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea și desfășurarea concertului și și-a exprimat speranța ca această inițiativă să devină o tradiție, care să însoțească an de an Postul Nașterii Domnului în Episcopia Sălajului.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului

