Liturghie Arhierească în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău

feb. 16, 2020 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 16 februarie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte Septimiu Gudea, contabilul Episcopiei Sălajului.

După rostirea cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Petroniu a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Vasile Rus pentru întreaga activitate desfășurată, urându-i ani îndelungați, întrucât, în data de 12 februarie, Preacucernicia Sa și-a serbat ziua de naștere.

În continuare, Preacucernicul Părinte Vasile Rus a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

Lăcașul de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construit între anii 1930-1934, fiind o adevărată bijuterie arhitecturală a Zalăului. În perioada regimului comunist, dar și după aceea, biserica era cunoscută drept „catedrala” din Zalău sau „mănăstirea”, iar cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, aici, se adunau credincioși din tot Sălajul, pentru slujba de priveghere, în acele vremuri județul Sălaj neavând o mănăstire la care aceștia să meargă pentru rugăciune.

În urma unor ample lucrări de consolidare și repictare a lăcașului de cult, în data de 5 septembrie 2010, Preasfințitul Părinte Petroniu a resfințit biserica, acesta fiind un moment de vie emoție pentru credincioșii parohiei. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a acordat Preacucernicului Părinte paroh Vasile Rus distincția „Crucea Sălăjană”, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului.

Mai multe

Praznicul Învierii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

Praznicul Învierii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Dimineața, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în cadrul căreia, cu...

Denia celor 12 Evanghelii în Parohia Panic

Denia celor 12 Evanghelii în Parohia Panic

Joi, 2 mai 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii în biserica Parohiei Panic, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. În cadrul slujbei Deniei celor 12 Evanghelii, au fost citite 12 pericope evanghelice, care prezintă...

Pastorală la Învierea Domnului, Zalău, 2024

Pastorală la Învierea Domnului, Zalău, 2024

† Petroniu Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului: Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări! Iubiţi credincioşi, Hristos a...

Zi de sărbătoare în Parohia Aghireș

Zi de sărbătoare în Parohia Aghireș

Duminică, 28 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Aghireș, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au participat numeroși...