În Duminica a 20-a după Rusalii (a învierii fiului văduvei din Nain), 19 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Ileanda, Protopopiatul Jibou, cu prilejul sfințirii noii case parohiale.
De la ora 10:00, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a meditat asupra sensului morții și al vieții, arătând că moartea nu este un sfârșit, ci o trecere spre plenitudinea existenței: „Fragmentul evanghelic pe care tocmai l-am ascultat ne relatează o situație din cale afară de dificilă, de dureroasă. Parcă nici nu ți poți imagina câtă suferință trebuie să fi fost în inima unei mame văduve, care își conducea la groapă pe unicul său copil. Probabil că nu există suferință mai mare în lumea aceasta decât o astfel de situație. Dar mesajul Domnului este limpede: moartea nu are ultimul cuvânt în lumea aceasta. Pentru cineva care ascultă cuvântul lui Dumnezeu, moartea capătă alte valențe. Ea nu este un punct, ci o trecere, o Paște, o mutare dintr-o realitate în alta.”
Ierarhul a subliniat apoi că viața veșnică nu este doar o promisiune viitoare, ci o realitate pe care omul credincios o poate trăi încă din această lume: „Pentru cineva credincios, moartea și învierea nu sunt realități doar la sfârșitul vieții, ci pot fi trăite încă de acum. Sfântul Isaac Sirul spune că omul duhovnicesc simte încă din această lume mireasma fiilor învierii. Este o simțire tainică, o prezență a învierii care nu se trăiește deplin, dar se resimte lăuntric. Cineva nu poate crede cu adevărat în viața de dincolo dacă nu are deja în inimă simțământul acelei vieți veșnice.”
În continuare, Preasfințitul Benedict a explicat că această „mireasmă a învierii” se manifestă în viața omului prin trei gesturi fundamentale inspirate de comportamentul Mântuitorului: mila, apropierea și redarea sensului celuilalt. „Primul verb pe care îl folosește Evanghelia este acesta: ‘I s-a făcut milă’. Mila nu este un sentiment trecător, ci o stare a inimii care te face să simți durerea celuilalt ca pe propria ta durere. Numai oamenii duhovnicești trăiesc intens această stare – văzând suferința aproapelui ca pe suferința lor. Această milă e începutul învierii din noi, pentru că dragostea este singura care poate birui moartea.”
Referindu-se apoi la al doilea gest al Domnului – atingerea trupului celui mort –, ierarhul a arătat că adevărata compasiune cere apropiere și curaj: „E una să simți milă de departe și alta să te apropii și să pui mâna. E una să transmiți un mesaj, și alta să fii acolo, concret, în suferința celuilalt. Aerul învierii se resimte când ai curajul să intri în durerea altuia, chiar dacă doare. Este mai confortabil să stai la distanță, dar adevărata dragoste se arată atunci când te apropii, când nu te temi de lacrimile și de neputințele celuilalt.”
Despre al treilea verb, „l-a dat mamei sale”, Preasfințitul Benedict a spus că el simbolizează redarea sensului vieții și reintegrarea celui pierdut în comuniunea celorlalți: „Domnul l-a redat mamei sale, adică l-a reașezat în spațiul firesc al iubirii și al comuniunii. A-l ajuta pe cineva să-și regăsească locul, sensul, rostul în lume este una dintre cele mai profunde forme de înviere. Când ajuți pe cineva să se ridice, să creadă din nou, să simtă că e important, trăiești deja ceva din învierea de dincolo.”
În încheiere, ierarhul a rezumat învățătura duminicii, subliniind că semnele învierii se pot trăi încă de aici, în gesturi de dragoste, curaj și dăruire: „Toate aceste comportamente – a avea milă, a te apropia și a reda sensul – sunt semne ale învierii. Dacă nu vom simți de acum mireasma învierii, nu ne vom putea bucura deplin de învierea de dincolo. Privind la Evanghelia de astăzi, învățăm că trebuie să lucrăm cele ale vieții de aici ca semne ale vieții de dincolo, pentru ca încă din lumea aceasta să ne bucurăm de mireasma fiilor învierii.”
Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul de teologi „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej.
La final, părintele paroh Adrian Ciprian Pop a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă comunității din Ileanda.
Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, Preasfințitul Părinte Benedict l-a hirotesit pe preotul paroh întru iconom, cu dreptul de a purta brâu roșu. Ostenitorilor și binefăcătorilor le-a oferit diplome de apreciere.
Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și județene, a fiilor satului și a numeroși credincioși din împrejurimi.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat noua casă parohială, recent finalizată prin osteneala preotului paroh Adrian Ciprian Pop și a credincioșilor din comunitate.
Scurt istoric
Parohia Ortodoxă Ileanda are o istorie veche, strâns legată de evoluția localității cu același nume. Satul este atestat documentar pentru prima dată în anul 1390, sub denumirea de „Ylandmeze”, termen care se traduce prin „câmpie” sau „șes”, indicând poziționarea inițială a așezării pe malul râului Someș, într-o zonă de luncă numită „buruieni”. Din cauza frecventelor inundații și a năvălirilor tătare și turcești, locuitorii au fost nevoiți să-și mute satul pe valea îngustă a Ilenzii, mai ferită de primejdii.
Ca așezare bine organizată, Ileanda s-a constituit între anii 1405–1467, fiind menționată în documente, în 1467, sub forma „Ilonda”. Prima biserică despre care există informații este „biserica nobililor”, ridicată în anul 1441 pe malul Someșului, în locul numit „buruieni”. După dezastrul din anul 1600, aceasta a fost mutată în centrul noii așezări, pe marginea unui pârâu.
Cea de-a doua biserică cunoscută este „biserica ginerilor”, construită în anul 1730 din piatră. Potrivit tradiției, aceasta și-a primit numele în urma unei neînțelegeri între gineri și socri, apărută la mesele comune organizate la „biserica nobililor”. Se spune că ginerii au hotărât să-și zidească propria biserică pe locul unde urma să ajungă cel mai departe unul dintre colacii aruncați în semn de provocare.
Actualul lăcaș de cult al Parohiei Ileanda a fost ridicat pe temelia vechii „biserici a ginerilor”, în timpul păstoririi preotului Ioan Pop, fiind sfințit în anul 1981.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
