Sfințirea noului iconostas și binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Popteleac

Luni, 20 iulie 2026, de sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Popteleac, Protopopiatul Jibou, cu prilejul sfințirii noului iconostas al bisericii parohiale și al binecuvântării capelei mortuare din localitate.

De la ora 9:30, ierarhul a săvârșit rânduiala sfințirii iconostasului, urmată de Sfânta Liturghie, oficiată în biserica parohială cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în sobor de preoți și diaconi.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care, pornind de la viața Sfântului Proroc Ilie, a arătat că adevărata putere nu se vede în izbânzile din afară, ci în omul care Îl caută pe Dumnezeu cu toată inima și învață să-I asculte glasul.

Ierarhul a arătat că focul care a însoțit întreaga viață a Sfântului Proroc Ilie simbolizează râvna și dăruirea deplină cu care omul este chemat să Îi slujească lui Dumnezeu: „Sfântul Proroc Ilie își desfășoară existența sub chipul focului și îl vedem și în icoane înconjurat de flăcări, pentru că astfel s-a și înălțat. Focul, în sens metaforic, înseamnă zel, înseamnă a face lucrurile cu toată inima. Dincolo de multe lucruri care ne impresionează la Sfântul Proroc Ilie, zelul său și determinarea totală de a fi al lui Dumnezeu zi și noapte, pentru totdeauna, și de a nu se depărta sub nicio formă și din niciun motiv de la voia Lui ni-l arată ca pe un om puternic și vrednic de admirat. Este foarte important să avem zel în ceea ce facem. Dacă ești dascăl, să faci cu toată inima; dacă ești funcționar, să faci cu toată inima; dacă ești agricultor, să muncești cu toată inima. Indiferent în ce loc ne-am afla, să fim cu toată inima, privind la ceea ce Dumnezeu vrea să facă prin noi.”

Preasfinția Sa a adăugat că râvna Sfântului Proroc Ilie a fost întărită prin experiența de lângă pârâul Cherit, unde acesta a învățat să nu se bizuie pe propriile puteri, ci pe ajutorul lui Dumnezeu: „Zelul nu este suficient, iar Sfântul Proroc Ilie a înțeles lucrul acesta. De la început a fost zelos pentru Dumnezeu, dar Dumnezeu l-a supus unor experiențe complicate, prin care să își exerseze dependența de El, și nu autosuficiența. În pustiu nu sunt resurse, însă prorocul este hrănit de un corb cu pâine și cu carne. Oricât ai fi de zelos, de puternic și de dăruit de Dumnezeu, ai nevoie de ajutorul Lui. Experiența aceasta va fi definitorie pentru existența sa ulterioară, pentru că a înțeles că, oricâte resurse ar avea, el depinde de Dumnezeu. Chiar și resursele pe care le vede și despre care crede că sunt ale lui sunt, de fapt, darurile lui Dumnezeu, pe care omul este chemat să le pună în lucrare. Este o experiență prin care se întărește nu în propriile puteri, ci în puterea lui Dumnezeu, Care vrea să lucreze prin noi atât timp cât suntem dispuși să facem lucrurile bine.”

Episcopul Sălajului a subliniat apoi că biruința Sfântului Proroc Ilie de pe Muntele Carmel și descumpănirea care a urmat l-au ajutat să înțeleagă că lucrarea lui Dumnezeu nu depinde numai de el: „Pe Muntele Carmel, Sfântul Ilie era unul singur în fața celor patru sute cincizeci de slujitori ai lui Baal. A făcut un altar din douăsprezece pietre, a turnat apă într-un șanț din jur și s-a rugat lui Dumnezeu să trimită foc peste jertfa așezată pe altar. A venit focul, jertfa a fost primită, iar prorocul a fost biruitor. Omenește, ne-am închipui că atunci a fost cel mai fericit, însă el a trăit o mare descumpănire, pentru că regele Ahab și Izabela nu și-au schimbat credința, cu toate că minunea fusese văzută. I s-a părut că numai el mai rămăsese credincios, dar Dumnezeu i-a spus că mai sunt șapte mii de oameni care nu au îngenuncheat înaintea zeului mincinos. Uneori ni se pare că suntem salvatorii lumii și că în noi stau toate. Atunci Dumnezeu îngăduie o cădere lăuntrică prin care ne dăm seama că nu suntem mai buni decât ceilalți. Apoi îl mângâie pe om, îi dă hrană, odihnă și puterea de a merge mai departe.”

În continuare, ierarhul a arătat că, pe Muntele Horeb, Sfântul Proroc Ilie L-a descoperit pe Dumnezeu nu în cutremur, în vijelie sau în foc, ci în glasul subțire care se face auzit în liniștea inimii: „Pe Muntele Horeb au fost cutremur, vijelie și foc, dar Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu nu era nici în cutremur, nici în vijelie și nici în foc, ci într-un glas subțire. Triumful exterior nu este suficient pentru viața unui om. El are nevoie să Îl cunoască și să Îl recunoască pe Dumnezeu în inimă. Pentru aceasta trebuie să se retragă, să se smerească și să fie în stare să Îl audă pe Dumnezeu. Toate sunt darurile Lui: și izbânzile noastre, și toate lucrurile exterioare frumoase și importante. Dumnezeu însă Se regăsește în inimă, în tăcere, în retragere și în smerenie. Viața nu se împlinește prin cinstea primită din partea celorlalți sau prin poziția pe care am putea să o avem, ci întâlnirea reală cu Dumnezeu se petrece înlăuntrul nostru, într-o stare de liniște în care Dumnezeu vorbește nu la ureche, ci la inimă.”

În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict a evidențiat că Sfântul Proroc Ilie și-a dus până la capăt misiunea cu aceeași dăruire cu care o începuse, încredințându-i prorocului Elisei lucrarea primită de la Dumnezeu: „Sfântul Proroc Ilie a avut conștiința chemării pe care i-a făcut-o Dumnezeu, dar și conștiința că misiunea sa se încheie. Nu el este Mântuitorul lumii, ci este cel care L-a prevestit pe Mântuitorul lumii, pe Domnul Hristos, prin chipul și prin misiunea sa. De aceea, tot ceea ce a primit de la Dumnezeu a transmis ca moștenire ucenicului său Elisei. Învățăm de la Sfântul Proroc Ilie să fim cu toată inima în slujirea lui Dumnezeu și să ne bazăm nu pe noi înșine, ci pe El. Bucuria întâlnirii cu Dumnezeu nu se află în triumf, ci în starea de așezare înaintea Lui și în descoperirea prezenței Sale în inimă. În felul acesta, ne vom bucura de prezența Lui constantă în viața noastră, iar la plecarea din această lume, de intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.”

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic de fete al Asociației Tinerilor Ortodocși Sălăjeni.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Paul-Sergiu Chețe a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Benedict, clericilor slujitori, autorităților locale, binefăcătorilor și tuturor celor care au sprijinit lucrările desfășurate în cadrul comunității parohiale.

Pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată până în prezent, părintele paroh Paul-Sergiu Chețe a fost hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâu roșu, iar binefăcătorii, în frunte cu domnul Gheorghe-Dorin Tripon, primarul comunei Gârbou, au primit diplome de apreciere.

În continuare, Preasfinția sa a săvârșit slujba de binecuvântare a capelei mortuare din localitate, ridicată cu sprijinul Primăriei Comunei Gârbou.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului