Patriarhia Română își exprimă profunda indignare privind ofensa publică adusă simbolurilor religioase

iun. 12, 2019 | Activitatea Ierarhului

Patriarhia Română a luat act cu profundă indignare de spectacolul de teatru „Eu sunt. Și?” prezentat la Cluj-Napoca în cadrul „Săptămânii Mândriei” a minorităților sexuale. Conținutul indecent al acestei reprezentații include folosirea batjocoritoare a unor simboluri religioase creștine, mesajul transmis fiind unul deliberat blasfemiator.

Asemenea atitudini jignitoare la adresa covârșitoarei majorități a românilor, etichetarea negativă a credincioșilor creștini, ofensarea repetată a sentimentelor religioase dezbină societatea şi denotă intoleranță tocmai din partea acelora care fac apel în mod insistent la toleranță. Considerăm că este vorba de un act de propagandă ideologică anticreștină, care nu poate fi scuzat sub pretextul unei manifestări așa-zis artistice.

Amintim că Legea cultelor 489/2006, la art. 13, alineatul 2, stipulează că „sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase”.

În consecință, pledăm pentru respectarea legii în spiritul și litera ei. În acelaşi timp, îndemnăm la promovarea decenței în spațiul public, ca premisă pentru o reală toleranță.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Sfințirea Marelui Mir în Joia Mare la București

Sfințirea Marelui Mir în Joia Mare la București

Joi, 17 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a participat la slujba de sfințire a Sfântului și Marelui Mir, oficiată în cadrul Sfintei Liturghii unite cu Vecernia din Sfânta și Marea Joi, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale din...

Mai multe

Liturghia Darurilor la Biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău

Liturghia Darurilor la Biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău

  Luni, 14 aprilie, în prima zi a Săptămânii Pătimirilor, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în Biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău. Slujba a fost săvârșită alături de un sobor de preoți, în...