Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

mai 3, 2019 | Activitatea Ierarhului

Vineri, 3 mai 2019, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, Mănăstirea Rus, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus”, s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit sute de credincioși, atât din împrejurimi, cât și din alte localități mai îndepărtate, pentru a-și găsi liniștea sufletească și pentru a cere în rugăciune ajutorul Fecioarei Maria.

Cu acest prilej, așezământul monahal a fost însuflețit de atmosfera de sărbătoare creată de prezența Preasfinţitului Părinte Petroniu, care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

Comuna Rus este situată în partea nord-estică a județului Sălaj, pe valea Someșului, la o distanță de 34 de kilometri de orașul Dej, 60 de kilometri de orașul Baia Mare și 70 de kilometri de orașul Zalău, mănăstirea fiind așezată chiar pe una din terasele din dreapta Someșului, cu acces din șoseaua națională, în partea de hotar numită Răfeni.

Mănăstirea „Sfânta Maria-Rus” a fost ctitorită din temelie, începând din anul 1997, sub coordonarea Preacuvioasei Maici Maria Terheș, stareța mănăstirii. În anul 2006, a fost sfințită și piatra de temelie pentru biserica de zid, ale cărei lucrări de edificare au fost finalizate, lăcașul de cult urmând a primi cât mai curând și podoaba picturii.

În prezent, în cadrul așezământului monahal se jertfește doar maica stareță, împreună cu părintele duhovnic Alexandru Tiță.

Mai multe

Pastorală la Învierea Domnului, Zalău, 2024

Pastorală la Învierea Domnului, Zalău, 2024

† Petroniu Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului: Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări! Iubiţi credincioşi, Hristos a...

Zi de sărbătoare în Parohia Aghireș

Zi de sărbătoare în Parohia Aghireș

Duminică, 28 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Aghireș, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au participat numeroși...

Binecuvântarea sediului Protopopiatului Ortodox Român din Jibou

Binecuvântarea sediului Protopopiatului Ortodox Român din Jibou

Duminică, 14 aprilie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la sediul Protopopiatului Ortodox Român din Jibou, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acestuia. Piatra de temelie a sediului a fost sfințită în data de 24...