Vineri, 11 aprilie, de la ora 14:00, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, a avut loc cea de-a treia ediție a Simpozionului Regional Predanii Ortodoxe, desfășurat în cadrul cercului pedagogic al profesorilor de religie. Evenimentul, devenit deja o tradiție în agenda educațională a județului, a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, în parteneriat cu Episcopia Sălajului, Casa Corpului Didactic Sălaj și Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău.
Evenimentul a fost moderat de doamna Mioara Gudea, inspector școlar pentru disciplina Religie, care a adresat participanților un cuvânt de bun venit și a introdus desfășurarea lucrărilor.
În deschidere, a luat cuvântul Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul Sălajului, care și-a exprimat bucuria de a fi alături de profesorii de religie chiar la începutul slujirii sale în această eparhie. În cuvântul său, ierarhul a subliniat că buna colaborare cu profesorii de religie este una dintre prioritățile anunțate încă de la momentul instalării sale ca episcop. Preasfinția Sa a subliniat prețuirea pe care o poartă dascălilor de religie, văzând în aceștia un liant viu între Biserică și lume, prin lucrarea lor formativă și prin felul în care devin, adesea, chipul întâlnirii providențiale în viața unui copil. Totodată, Preasfințitul Benedict și-a exprimat disponibilitatea sinceră de a sprijini, acolo unde este nevoie, slujirea profesorilor în mijlocul elevilor și al comunităților.
Au urmat intervențiile doamnei Lorena Cernucan, inspector școlar pentru managementul instituțional, care a transmis mesajul domnului inspector școlar general Gheorghe Bancea, și ale domnului profesor Mirel Matyas, reprezentant al Casei Corpului Didactic Sălaj, care a evidențiat importanța formării continue în rândul cadrelor didactice.
În cadrul simpozionului, Părintele profesor Călin Ciurbe, director al Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, a prezentat invitatul special al întâlnirii – pe Părintele Prof. univ. dr. Cristian Sonea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai.
Conferința susținută de Părintele Cristian Sonea a avut ca temă „Secularizarea și aspectele ei în comunitățile ortodoxe din România”, oferind participanților o perspectivă teologică profundă asupra provocărilor contemporane cu care se confruntă Biserica și credincioșii.
În încheiere, profesorul Mirel Matyas, director al Casei Corpului Didactic Sălaj, a prezentat proiectul fotografic „Viața este Viață”, o inițiativă vizuală și educațională care aduce în atenție teme precum fragilitatea vieții, demnitatea, suferința și speranța.
În a doua parte a evenimentului, a avut loc o sesiune de discuții cu tematică religioasă și psihologică, care a permis schimbul de idei și experiențe între participanți, pornind de la temele abordate în cadrul conferinței.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului