Cercul pedagogic al profesorilor de religie din Episcopia Sălajului

nov. 28, 2019 | Știri

Joi, 28 noiembrie 2019, s-a desfăşurat Cercul pedagogic pentru disciplina Religie cu tema ”Rolul școlii în păstrarea și provovarea tredițiilor satului românesc”.

Activitățile au fost susținute de către doamna profesoară Ember Monica- Școala Gimnazială Nr.1 Valcău de Jos și doamna profesoară Rus Doina- Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” Șimleu Silvaniei. Grupul de elevi ”Flori de tradiții” a Școlii Gimnaziale Nr.1 Valcău de Jos, purtând costume populare autentice, au demonstrat prețuirea față de obiceiurile și tradițiile în care s-au născut prin prezentarea unei șezători. Referatul prezentat în continuare a surprins rolul profesorului de religie în comunitate și prin prisma îndrumării elevilor spre cunoașterea elementelor definitorii ale identității neamului românesc.

S-au realizat aprecieri pe marginea activităţilor propuse şi s-au făcut precizări referitoare la implicarea în activitatea de cateheză parohială, participarea la cursul de formare din cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED”, activitatea de perfecționare a cadrelor didactice, concursurile disciplinei și la revista profesorilor de religie ”Din suflet, pentru suflet”, au fost evidențiate parteneriatele locale și județene precum și implicarea profesorilor de religie în acțiuni de parteneriat cu comunitatea religioasă locală sau județeană.

 Autor: Prof. Claudia Boha, Inspector școlar

Mai multe

Zi de sărbătoare în Parohia Aghireș

Zi de sărbătoare în Parohia Aghireș

Duminică, 28 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Aghireș, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au participat numeroși...

Binecuvântarea sediului Protopopiatului Ortodox Român din Jibou

Binecuvântarea sediului Protopopiatului Ortodox Român din Jibou

Duminică, 14 aprilie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la sediul Protopopiatului Ortodox Român din Jibou, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acestuia. Piatra de temelie a sediului a fost sfințită în data de 24...

Slujire Arhierească la Mănăstirea Bălan

Slujire Arhierească la Mănăstirea Bălan

Duminică, 14 aprilie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Bălan, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi, care, an de an, vin la sfânta mănăstire,...