Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

iul. 20, 2024 | Activitatea Ierarhului

Sâmbătă, 20 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Poiana Onții, filie a Parohiei Bezded, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui mare număr de credincioși.

După sfințirea lăcașului de cult, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie, în altarul de vară situat în vecinătatea bisericii, împreună cu un sobor de preoţi şi arhidiaconi.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a acordat Preacucernicului Părinte paroh Gabriel-Alexandru Pop și fostului preot paroh al Parohiei Bezded, Ioan Mureșan, câte o diplomă de apreciere, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înfrumusețarea lăcașului de cult din Poiana Onții. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la biserică.

În continuare, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

Poiana Onții este un sat care aparține, din punct de vedere administrativ, de Comuna Cristolț.

Biserica din Poiana Onții a fost edificată între anii 1934-1941. Lăcașul de cult a fost cumpărat din satul Cristolțel, fiind ulterior demontat, transportat și ridicat cu unele modificări.

După venirea vrednicilor preoți Ioan Mureșan și Gabriel-Alexandru Pop, ajutați îndeaproape de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, între anii 2017-2024 s-au realizat următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost gletuit și pictat în tehnica acrilic, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu gresie, s-au refăcut bolta și cafasul, Sfânta Masă a fost recondiționată, s-au confecționat iconostas și tetrapoade din lemn de stejar, s-au montat geamuri și candelabre și s-au achiziționat covoare, traverse și scaune. În exterior s-au executat lucrări de drenaj și de consolidare a fundației bisericii, soclul a fost îmbrăcat în gresogranit, pereții lăcașului de cult au fost reparați și vopsiți cu vopsea lavabilă, în partea din față a bisericii a fost edificat un pridvor, s-a vopsit tabla de pe acoperiș, în jurul lăcașului de cult s-a amenajat un trotuar, au fost ridicate poarta și gardul de împrejmuire al bisericii și s-a ridicat o troiță. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Mai multe

Resfințirea bisericii din Parohia Rona

Resfințirea bisericii din Parohia Rona

Duminică, 15 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Rona, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a...

Prezență Arhierească în Parohia Romita

Prezență Arhierească în Parohia Romita

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Romita, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. În cadrul...

Hramul Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca

Hramul Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca

Duminică, 8 septembrie 2024, cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu...

Resfințirea bisericii din Parohia Surduc

Resfințirea bisericii din Parohia Surduc

Duminică, 1 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a...

Hramul Mănăstirii Bic

Hramul Mănăstirii Bic

Joi, 29 august 2024, Mănăstirea Bic și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Această sărbătoare încheie hramurile de vară ale mănăstirilor din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu,...