Anul acesta, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopia Sălajului prin Sectorul Cultural şi Catehetic, a organizat în perioada 8–14 iulie, la Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” Strâmba, Tabăra ,,Tradiţie si noutate’’ care a cuprins o multitudine de activităţi şi jocuri specifice dezvoltării personale, conlucrării în echipă, dar şi formarea unor legături de prietenie în contextul Anului Omagial al ,,Pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor Tămăduitori fără de arginţi” în Patriarhia Română.
Beneficiarii acestei tabere, sunt de 22 tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, proveniți din 22 de eparhii din țară. În aceste zile, grupul de tineri au participat la diferite conferințe tematice, diverse activități creative,interactive de cunoaștere, dar şi vizitarea obiectivelor turistice ale judeţului Sălaj, workshop-uri, curs de pictură pe sticlă şi alte ateliere interesante.
În cadrul acestei tabere tinerii au avut parte de experințe cu adevărat unice ce au gravat în inimile și sufletele lor cunoașterea aproapelui. Totodată cel mai frumos moment a fost bucuria de a te deconecta de această lume virtuală și a aprinde în inimă flacăra originalitații și a socializării, a simții că omul este făcut să trăiască lângă om, ochi lângă ochi, suflet lângă suflet. Cu adevărat zile excepționale, amintiri și clipe de neuitat. Prin acești tineri Dumnezeu a sădit sămânța credinței și a dăruirii față de Hristos și de Biserica Sa.