Prima zi a anului 2024 în Parohia Călacea

ian. 1, 2024 | Activitatea Ierarhului

În prima zi a anului 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Călacea, Protopopiatul Jibou, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.

Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a binecuvântat și iconostasul lăcașului de cult, în urma lucrărilor de înnoire efectuate asupra acestuia.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru sachelar pe Părintele paroh Mihai Cherecheș, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru distincție și i-a oferit o icoană.

Localitatea Călacea este situată în partea de est a județului Sălaj și aparține, din punct de vedere administrativ, de comuna Gârbou.

Satul Călacea a fost atestat documentar, pentru prima dată, în anul 1312, sub numele de „Kalacha”. În această zonă au fost descoperite fragmente de ceramică, care datează din epoca bronzului și substrucții ale unei clădiri, ce datează din epoca romană.

În ceea ce privește viața bisericească din această localitate, menționăm faptul că lăcașul de cult cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” a fost edificat pe locul bisericii de lemn, ca urmare a faptului că, în timp, aceasta a devenit neîncăpătoare. Lucrările de construcție au început în anul 1977, în timpul păstoririi preotului Ioan Nechita, și s-au finalizat în anul 1982. În anul 1985 au început lucrările de pictură, în tehnica frescă. Lăcașul de cult a fost sfințit în anul 1989.

Începând cu anul 2019, Preacucernicul Părinte Mihai Cherecheș a fost numit preot al Parohiei Călacea, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale.

Duminica a 3-a după Paști la Catedrala Episcopală

Duminica a 3-a după Paști la Catedrala Episcopală

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 4 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopei evanghelice, ierarhul...

Mai multe

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

  În a doua duminică după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 27 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma” din Zalău, care și-a sărbătorit hramul de...

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Vineri, 25 aprilie 2025, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Maria” din localitatea Rus, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica...