Târnosirea bisericii de lemn a Mănăstirii Voivodeni

aug. 6, 2023 | Activitatea Ierarhului

 

Duminică, 6 august 2023, cu ocazia praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Voivodeni, unde a oficiat slujba de târnosire a bisericii de lemn cu hramul „Schimbarea la Față a Domnului”. După sfințirea lăcașului de cult, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, în altarul de vară, situat în vecinătatea bisericii, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La acest eveniment, au participat numeroși pelerini, în frunte cu oficialități județene și locale, atrași, cu toții, de încărcătura spirituală a acestui loc, dar și de frumusețea zonei.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacuviosului Părinte stareț Protos. Acachie Irimiea o diplomă de apreciere, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înfrumusețarea lăcașului de cult. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la biserica de lemn. La rândul său, Preacuviosul Părinte stareț a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură și i-a dăruit un epitrahil și un omofor.

Mănăstirea Voivodeni este aşezată la marginea satului cu acelaşi nume, situat la graniţa judeţului Sălaj cu judeţul Cluj. Satul Voivodeni a fost atestat documentar în urmă cu aproape 700 de ani, odată cu atestarea documentară a localității pomenindu-se despre aşezarea unui eremit în hotarele acestui sat. Locul în care s-a nevoit acesta nu a fost uitat, el numindu-se Râmeţ. Aici, în Râmeţ, tradiţia locului spune că ar fi funcţionat un schit, iar după ce acesta s-a desfiinţat, aici s-ar fi stabilit vatra satului.

Pornind de la aceste tradiţii locale, cosemnate în toponimia locurilor, în anul 2000, s-a luat iniţiativa ridicării unei mănăstiri. Dorinţa de a reînvia o veche vatră monahală, rămasă în conştiinţa locuitorilor acestor meleaguri, a devenit realitate, prin aprobarea acestui deziderat de către Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, în data de 27 noiembrie 2000. În acest context, 2 ani mai târziu, respectiv în anul 2002, au venit la Voivodeni câțiva călugări de la Frăsinei pentru a reînnoda tradiția monahală a acestor meleaguri, întreruptă timp de trei sute de ani din cauza istoriei zbuciumate a Ardealului.

Lucrările efective au debutat în anul 2002, imediat după punerea pietrei de temelie la biserica de zid a schitului, în data de 17 august, de către Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului. Astfel, sub coordonarea Preacuviosului Părinte stareț Ghelasie Spătăcean și prin osârdia viețuitorilor mănăstirii, între anii 2008-2017 au fost realizate următoarele lucrări: în interior, lăcașul de cult a fost tencuit, pe pereți au fost aplicate picturi imprimate pe pânză, s-a turnat șapa de beton, a fost realizat sistemul de încălzire prin pardoseală, pavimentul a fost placat cu marmură, s-a făcut instalația electrică, s-au montat candelabre, geamuri și uși de acces, s-au confecționat stranele și două tronuri arhierești, precum și mobilierul bisericesc. În exterior, biserica a fost tencuită în terasit, au fost ridicate un altar de vară, o clopotniță, un lumânărar și trei troițe, a fost amenajat un muzeu în apropierea lăcașului de cult, au fost construite trei corpuri de chilii și alte clădiri anexe. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. Astfel, în data de 6 august 2017, în urma unor ample lucrări efectuate la lăcașul de cult, acesta a fost resfințit de Preasfințitul Părinte Petroniu.

Începând cu anul 2020, în timpul vrednicului de pomenire Părinte stareț Ghelasie Spătăcean, a fost ridicată sfânta biserică de lemn cu hramul „Schimbarea la Față a Domnului”, din cadrul complexului monahal al Mănăstirii Voivodeni. Între anii 2021-2023, sub coordonarea Preacuviosului Părinte stareț Acachie Irimiea și prin osârdia viețuitorilor mănăstirii, au fost realizate următoarele lucrări: în interior pereții și bolta au fost izolate cu vată sticlată și au fost lambrisate, lăcuite și impregnate cu soluție ignifugă, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu parchet melaminat, s-au montat candelabre, aplice, geamuri și ușă de acces, Sfânta Masă a fost placată cu marmură, s-au confecționat iconostasul, un tetrapod, un baldachin pentru o icoană a Maicii Domnului și strana din lemn de tei. Pe pereții lăcașului de cult au fost aplicate icoane pictate pe sticlă și s-au achiziționat bănci din lemn de brad. În exterior biserica a fost lăcuită și impregnată cu soluție ignifugă, fundația lăcașului de cult a fost placată cu piatră, s-au turnat trotuarul din jurul bisericii și scările de acces spre lăcașul de cult, care, ulterior, au fost placate cu piatră, biserica a fost împrejmuită cu gard din fier forjat, iar în fața lăcașului de cult s-a montat o balustradă din fier forjat. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Astăzi, obştea sfintei mănăstiri numără doi vieţuitori. În duminici şi sărbători, mulţi credincioşi sălăjeni şi nu numai îşi găsesc odihna şi liniştea duhovnicească în acest colţ de Tabor. Aşa s-a întâmplat şi anul acesta, cu prilejul hramului, când au poposit la rugăciune sute de credincioşi.

Mai multe

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Joi, 21 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. De asemenea, copiii...

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Duminică, 8 noiembrie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La final, Preacucernicul Părinte paroh...