Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Cuzăplac

mart. 19, 2023 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 19 martie 2023, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cuzăplac, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și arhidiaconi.

De asemenea, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Cristian-Ionuț Șandor, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat slujba Parastasului, în amintirea fostului primar al Comunei Cuzăplac, Mircea Pop, care a trecut la cele veșnice și care a fost unul dintre sponsorii principali ai parohiei.

Totodată, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de edificare a casei parohiale și în cele de înfrumusețare a lăcașului de cult.

La final, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru distincție și i-a dăruit un baston arhieresc.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat și o slujbă de binecuvântare la casa parohială, aceasta fiind construită din temelii, după venirea părintelui Cristian-Ionuț Șandor în această parohie.

Comuna Cuzăplac este situată în Depresiunea Almașu-Agrij, fiind subdiviziune a Podișului Someșan, iar din punct de vedere hidrografic aceasta este așezată în bazinul mijlociu al văii Almașului, afluent al râului Someș.

Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1219, când satul apare sub numele de „villa Cuzeploc”.

Descoperirile arheologice din secolul trecut (o zidărie romană, țiglă și cărămizi ștampilate, urmele vechiului drum de la Cluj-Napoca la Zalău, vizibile și astăzi, a cărui ramificație urma valea Cubleșului spre Cuzăplac), de la est de localitatea Cuzăplac, dovedesc prezența romanilor pe aceste meleaguri.

Biserica din Cuzăplac, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost construită în anii 1893-1894, de meșterul Ioan Banyai, la inițiativa părintelui Ioan Galiș, prin contribuția credincioșilor. Lăcașul de cult este zidit din piatră, având lungimea de 15 m, lățimea de 5 m și un singur turn, ascuțit, în care se regăsește clopotnița. În anul 1938, în timpul păstoririi preotului Ioan Cordoș, biserica a fost consolidată, ulterior făcându-se mici reparații, atât în interior, cât și în exterior, astfel încât în anul 1958, sub păstorirea preotului Remus Mureșan, aceasta a fost pictată de pictorul Iuliu Sujauschy. Tot în același an s-a sculptat, în lemn de brad, și iconostasul lăcașului de cult, de meșterul Ioan Giurgiu, credincios al parohiei, icoanele fiind pictate pe pânză, tot de pictorul Iuliu Sujauschy.

În timpul păstoririi părintelui Iuliu Bumbu biserica a fost repictată, s-a tencuit exteriorul acesteia, s-au montat uși sculptate în lemn masiv, s-au făcut lucrări la gardul din jurul lăcașului de cult, precum și alte lucrări de înfrumusețare.

Începând cu anul 2015, Preacucernicul Părinte Cristian-Ionuț Șandor a fost numit preot al Parohiei Cuzăplac, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii din parohie și a celei din filia Bozolnic, precum și edificarea unei case parohiale.

Mai multe

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Joi, 21 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. De asemenea, copiii...

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Duminică, 8 noiembrie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La final, Preacucernicul Părinte paroh...