Ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului

nov. 22, 2022 | Activitatea Ierarhului

Marți, 22 noiembrie 2022, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului a avut loc ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului.

În cadrul acesteia, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit cuvântul de bun venit adresat celor prezenți și a mulţumit membrilor Consiliului Eparhial pentru efortul susţinut pe care l-au arătat față de Biserică.

În continuare, au fost discutate problemele curente ale Eparhiei.

Potrivit Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Consiliul Eparhial este organismul executiv al Adunării Eparhiale, compus din nouă membri, dintre care trei clerici şi șase mireni, aleşi pe termen de patru ani de Adunarea Eparhială, dintre membrii ei şi care are în competenţă problemele bisericeşti administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale şi fundaţionale pentru întreaga Eparhie.

Duminica a 3-a după Paști la Catedrala Episcopală

Duminica a 3-a după Paști la Catedrala Episcopală

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 4 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopei evanghelice, ierarhul...

Mai multe

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

  În a doua duminică după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 27 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma” din Zalău, care și-a sărbătorit hramul de...

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Vineri, 25 aprilie 2025, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Maria” din localitatea Rus, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica...