Resfințirea bisericii din localitatea Ciureni

aug. 21, 2022 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 21 august 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Ciureni, filie a Parohiei Ceaca, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a deteriorării acesteia în decursul timpului.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

În cadrul Dumnezeștii Liturghii a fost citit și mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Dumitru-Florin Pușcaș, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la această biserică.

La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru distincție și i-a oferit un set episcopal, compus din cruce și engolpion.

Localitatea Ciureni a fost atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1625, sub numele de „Chwrwnfalwa”. Alte atestări documentare au mai fost făcute în anul 1913 (Csureynpuszta) și în anul 1930 (Ciureni). Satul a fost întemeiat de iobagul Belce Precup, care trăia în anul 1644 în această zonă.

Localitatea a fost proprietatea mai multor grofi, precum și a orașelor Cluj și Gherla. Din anul 1866, până în anul 1924, satul a fost cătun al localității Ceaca, iar în ceea ce privește organizarea administrativ bisericească satul a rămas, până în ziua de astăzi, filie a Parohiei Ceaca.

Biserica actuală s-a edificat în anul 1928, de meșterul Nicolae Peterfi din Cubleș, prin contribuția credincioșilor, pe terenul din mijlocul satului, teren donat de fostul notar al Comunei Zalha, Traian Păcurar, fiind sfințită în același an și fiind pusă sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Lăcașul de cult a fost construit din bârne de lemn, pe temelie de piatră, în formă de navă, acoperită, inițial, cu șindrilă, iar mai apoi cu tablă. Are lungimea de 12 m și lățimea de 5 m, având o suprafață totală de 60 mp. În anul 1974 biserica a fost reacoperită cu tablă, în 1976 a fost electrificată și pictată de credinciosul Ioan Ciurean din Ceaca, iar în anul 1978 a fost împrejmuită cu gard din beton și plasă de sârmă.

Din anul 2018, după venirea vrednicului preot Dumitru-Florin Pușcaș, ajutat îndeaproape de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, între anii 2021-2022 au fost realizate următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost tencuit, gletuit și pictat în tehnica acrilic, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu gresie, s-a înlocuit instalația electrică, a fost instalat sistemul de sonorizare, s-au montat geamuri, candelabre și aplice pentru iluminat, iconostasul, stranele și tetrapoadele au fost sculptate în lemn de stejar, Sfânta Masă a fost placată cu marmură, s-au achiziționat bănci, mobilier bisericesc și radiatoare electrice, iar clopotele au fost automatizate. În exterior s-a edificat un pridvor, s-a refăcut soclul bisericii, pereții lăcașului de cult au fost reparați, izolați și tencuiți cu tencuială decorativă, s-a reparat și s-a revopsit acoperișul, pridvorul bisericii a fost învelit cu tablă zincată, s-au montat jgheaburi și burlane, pe frontispiciul lăcașului de cult a fost pictată o icoană cu Sfinții Împărați Constantin și Elena, în fața și în jurul lăcașului de cult s-a amenajat un trotuar placat cu pavaj, gardul bisericii a fost refăcut și vopsit, iar în fața lăcașului de cult acesta o fost zidit și închis cu panouri din fier forjat, au fost montate două troițe, iar curtea bisericii a fost amenajată. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Mai multe

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Joi, 21 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. De asemenea, copiii...

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Duminică, 8 noiembrie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La final, Preacucernicul Părinte paroh...