Marți, 9 septembrie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Treznea, Protopopiatul Zalău, cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la masacrul din 1940, când 86 de români au fost uciși de trupele horthyste.
De la ora 9:30, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Benedict a vorbit despre cele petrecute la 9 septembrie 1940, arătând că în masacrul de la Treznea pot fi lecturate două tipuri de frici care dau naștere la două drumuri diferite:
„Plecând de la evenimentul din 9 septembrie 1940 am vorbit despre două frici și două drumuri. Și de aici înțelegem că două frici și două drumuri: frica de Dumnezeu te aruncă în brațele Lui și îți oferă o altă soluție decât cea din istorie, a martiriului, urmând Mielului lui Dumnezeu, care a fost primul martir, martirul prin excelență, și apoi o altă frică, care ține de putere, de a nu-ți diminua din putere și care te determină la agresiuni.”
Ierarhul a arătat apoi contrastul dintre calea martiriului și calea agresiunii:
„Cei care au fost mici, alegând calea lui Dumnezeu, au devenit mari, pentru că despre ei se vorbește astăzi și numele lor le pomenim. Cei care au fost mari în istorie și și-au dovedit această putere prin violență și prin agresiune devin mici în memoria urmașilor, indiferent de ce neam și de ce credință ar fi.”
El a subliniat că Biserica are datoria de a condamna răul și de a fi voce profetică în societate:
„În unanimitate, fără echivoc, toți suntem chemați să condamnăm orice formă de agresiune, de atunci sau de acum, cel puțin noi, cei care suntem în Biserică, și să fim și glasuri profetice în a spune răului pe nume, nu a condamna oameni neapărat, ci cât a condamna fapte. Pentru că fiecare om sau fiecare comunitate, individual sau laolaltă, are această posibilitate de a îndrepta lucruri prin ceea ce noi numim în Biserică pocăință.”
Referindu-se la memoria tragică a Treznei, Preasfinția Sa a vorbit despre cum se poate vindeca memoria și rănile istoriei:
„Întrebarea este cam aceasta, venind într-un fel la timpul prezent: cum putem să vindecăm răni? Pentru că rănile există și nu putem să ne prefacem că ele nu sunt, de acum și de mai dinainte. Este foarte greu, pentru că, haideți să fim onești: când cineva îți face rău sistematic, te necăjește zi de zi, e atât de greu, nu zic să-l ierți, că deja e foarte mult, dar să-l suporți lângă tine. Zi și noapte îți este în mintea ta.”
În acest context, a explicat că nici uitarea, nici ura nu pot fi soluții, ci doar adevărul și transfigurarea:
„Unui au zis: uitarea. Nu, uitarea nu este o soluție. Uitarea infectează. În ce sens? Te faci că nu este, dar durerea rămâne acolo. Istoria nu cere să uităm, nici gând. Și atunci, dacă nu e vorba de uitare, sigur nu e vorba nici de ură. Ce înseamnă ura? Înseamnă adaos la rana pe care deja o ai. Dacă rana e atâta, prin ură o faci mult mai mare. Vindecarea înseamnă adevăr și transfigurare.”
„Adevărul este să acceptăm că în 9 septembrie 1940 au murit 86 de oameni nevinovați din mâna unor oameni fără de Dumnezeu. Acesta-i adevărul și nu putem să-l îndulcim și n-avem voie să-l îndulcim. E un punct de plecare. După ce recunoaștem și exprimăm acest adevăr, îl punem la picioarele Crucii. Nu ne înarmăm nici cu baionetele de oarecând, nici cu armele de acum, nici cu cuvântul agresiv, ci punem această suferință la picioarele Crucii și spunem: «Doamne, Tu ești Cel care poți să ierți. Tu ai iertat întreg neamul omenesc de la un capăt până la altul al istoriei. Tu ne poți ajuta să iertăm și să ne vindecăm inimile».”
În final, Episcopul Sălajului a vorbit despre apropierea martirilor de Hristos și despre emoția de a-l pomeni pe preotul martir al satului:
„De aceea vreau să vă pun la inimă aceste gânduri și, într-un fel, să ne conștientizăm cu toții că avem sânge de martiri în venele noastre. Mă refer mai ales la dumneavoastră, cei de aici: sânge de martiri în venele dumneavoastră. Nu știu dacă v-ați gândit serios la lucrul acesta, dar nu e puțin lucru. Martirii sunt cei mai aproape de Domnul Hristos pentru că au murit asemenea Lui. Primele biserici care s-au construit s-au așezat pe morminte de martiri. Unde era mormântul unui martir se ridica o casă a lui Dumnezeu, pentru că Domnul Hristos, ca Cel care și-a dat viața pentru întreaga lume, prețuiește mai mult decât orice jertfa pentru El, pentru Evanghelie și pentru așezarea în credință a unui neam. Și acum, în mod deosebit, aș vrea să pomenesc și numele părintelui Traian Costea. Vă mărturisesc că am fost tare emoționat astăzi, având acest simțământ că sunt în locul în care părintele a slujit Domnului și și-a dat viața pentru credință și pentru comunitatea sa.”
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă comunității și pentru cinstirea martirilor prin slujirea arhierească.
Ceremonia comemorativă
De la ora 12:00, în cimitirul eroilor din Treznea, programul comemorativ a început cu intonarea Imnului Național și un moment de reculegere, urmate de slujba parastasului oficiată de Preasfințitul Benedict la mormintele martirilor. Ceremonia s-a încheiat cu depunerea de coroane și jerbe de flori din partea instituțiilor publice, partidelor politice, organizațiilor nonguvernamentale și a tuturor celor care au dorit să se alăture acestui act de respect.
Manifestările au continuat la Monumentul Martirilor, unde au avut loc alocuțiuni oficiale. Mesaje au transmis: subprefectul județului Sălaj, domnul Dorin-Alexandru Pura, care a dat citire mesajului domnului Sorin Grindeanu, Președintele Camerei Deputaților din România; primarul comunei Treznea, domnul Oros Cristian; președintele Consiliului Județean Sălaj, domnul Dinu Iancu-Sălăjanu; și prefectul județului Sălaj, domnul Cristian Claudiu Bîrsan.
Evenimentul s-a încheiat prin ceremonia depunerii de coroane la Monumentul Eroilor și defilarea aparatului militar.
Masacrul de la Treznea (1940)
În toamna anului 1940, imediat după Dictatul de la Viena, prin care nordul Transilvaniei a fost cedat Ungariei horthyste, în mai multe localități din această parte a țării au avut loc masacre asupra populației civile românești. Între acestea se numără și tragedia de la Treznea.
La 9 septembrie 1940, trupele maghiare au pătruns în sat și au ucis 86 de români – copii, femei, bărbați și vârstnici. Primele victime au fost câțiva copii aflați cu vitele la pășunat, găsiți apoi fără viață pe izlazul comunal. A urmat un adevărat măcel: sătenii au fost împușcați cu mitralierele, străpunși cu săbiile și baionetele, iar locuințele au fost atacate cu grenade și incendiate.
Printre victime s-au numărat nouă soldați români reîntorși acasă și demobilizați, executați pe loc cu efectele militare asupra lor. De asemenea, dascălii satului – învățătorii Aurelia și Lazăr Cosma – au fost prinși, duși la sediul jandarmilor din Agrij și apoi împușcați pe câmp. Preotul ortodox Traian Costea a căzut și el victimă: casa parohială a fost incendiată, iar el a pierit în flăcări. Numeroși alți locuitori, printre care femei însărcinate, copii și bătrâni de peste 80 de ani, au fost uciși cu o cruzime extremă.
După tragedie, comunitatea a ridicat în 1984, în centrul satului, Monumentul Martirilor, iar în cimitir a fost amenajat un mormânt comun. Prin grija părintelui paroh Trandafir Vid, preotul martir Traian Costea a fost deshumat și reînhumat în curtea bisericii pe care a slujit-o.
În 1995, localitatea a fost recunoscută oficial drept „Comuna-martir Treznea”. La împlinirea a 65 de ani de la masacru, în 2005, școala din sat a primit numele dascălilor martiri Aurelia și Lazăr Cosma.
Masacrul de la Treznea rămâne una dintre cele mai dureroase pagini din istoria Ardealului, amintind generațiilor de astăzi de jertfa nevinovaților din 9 septembrie 1940 și de datoria de a păstra vie memoria lor.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
