Slujbă arhierească și binecuvântarea noului iconostas în Parohia Someș-Odorhei

iun. 15, 2025 | Activitatea Ierarhului

În Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, 15 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou, cu prilejul sfințirii noului iconostas.

Începând cu ora 9:45, Preasfinția Sa a săvârșit rânduiala de binecuvântare a iconostasului și a icoanelor, urmată de Sfânta Liturghie, oficiată împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte părintele Dan Dregan, protopop al Jiboului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, consilier eparhial, părintele lect. univ. Bogdan Ivanov, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, părintele Cristian Porumb, inspector eparhial și paroh al comunității, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de teologi, dirijat de domnul profesor Florin Lazăr, de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău.

La finalul slujbei, părintele Cristian Porumb a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea adusă comunității din Someș-Odorhei.

La Sfânta Liturghie au fost prezente autorități centrale, județene și locale, precum și un număr însemnat de credincioși.

Scurt istoric al Parohiei Someș-Odorhei

Localitatea Someș-Odorhei este situată în partea de nord-vest a județului Sălaj, în Podișul Someșan, fiind atestată documentar pentru prima dată în anul 1387, sub denumirea de „Udvarhely”. De-a lungul secolelor, așezarea și hotarul acesteia au fost stăpânite de mai mulți feudali, între care familiile Dragfy și Jakcsy din Cusei (1543–1564), iar spre sfârșitul secolului al XVI-lea, prin donația principelui Sigismund Bathory, domeniul a intrat în posesia nobililor Francisc Wesselény și Ladislau Gyulafi.

Viața bisericească în sat are o vechime considerabilă. Prima capelă din lemn a fost construită în anul 1470, iar în anul 1670 a fost ridicată o biserică din lemn de stejar, acoperită cu șindrilă, pe actualul amplasament parohial. Aceasta a fost folosită până în anul 1904.

Biserica actuală a fost construită între anii 1896–1900, din piatră și cărămidă, în stil dreptunghiular, sub formă de corabie. În anii 1974–1975, interiorul a fost împodobit cu pictură în tehnica tempera, realizată de pictorița Stela Ionescu, iar în anul 1975 exteriorul a fost retencuit și vopsit. În data de 21 septembrie 1975, lăcașul de cult a fost sfințit de Preasfințitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei. Ulterior, în anul 2000, lucrările de retencuire în terasit au fost binecuvântate de Preasfințitul Părinte Ioan Mihălțan, Episcopul Oradiei, Bihorului și Sălajului.

Din anul 2019, păstorirea Parohiei Someș-Odorhei este încredințată Preacucernicului Părinte Cosmin-Cristian Porumb, sub slujirea căruia au fost inițiate mai multe lucrări de înfrumusețare a bisericii și a fost edificată o capelă mortuară.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului

Mai multe

Zi de hram și moment aniversar la biserica din cartierul Porolissum

Zi de hram și moment aniversar la biserica din cartierul Porolissum

  Duminică, 8 iunie 2025, cu prilejul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Porolissum, care au participat în număr mare la Sfânta Liturghie,...