Proiectul Lumina lui Hristos luminează tuturor la cea de-a XIII-a ediție

apr. 30, 2025 | Activități catehetice, Știri

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Benedict și sub coordonarea Preacucernicului Părinte Sergiu Ioan Gaga, inspector pentru catehizare parohială, și a Părintelui Călin Mateiu – coordonator de programe catehetice în circumscripția catehetică Valea Almașului – în perioada lunilor martie–aprilie 2025 s-a derulat proiectul Lumina lui Hristos luminează tuturor, ajuns la cea de-a XIII-a ediție.

Ultima și cea mai de seamă activitate a proiectului s-a desfășurat astăzi, 30 aprilie 2025, în biserica ortodoxă Sfântul Vasile cel Mare, parohia Dragu, păstorită de Părintele Vasile Mărcean.

Proiectul are ca scop sensibilizarea copiilor în spiritul păstrării valorilor creștine, a tradițiilor culturale ale poporului român și implicarea afectivă a acestora în trăirea praznicelor împărătești, prin activități specifice sărbătorilor. Un alt obiectiv al proiectului este consolidarea relațiilor de parteneriat dintre școală și parohie. Astfel, parteneri ai proiectului au fost parohiile din circumscripția catehetică Valea Almașului: Fildu de Mijloc, Fildu de Sus, Fildu de Jos, Voivodeni, Racîș, Hida, Sînpetru Almașului, Tămașa, Zimbor, Sîncraiu Almașului, Cuzăplac, Almașu, Dragu, Sînmihaiu Almașului, precum și școlile de pe raza acestor parohii.

Activitățile desfășurate în cadrul proiectului au fost următoarele:

În perioada Postului Mare, fiecare preot din parohiile partenere a susținut în școli, alături de profesorii de religie și de alte cadre didactice, activități educativ-religioase în mijlocul copiilor. Dintre acestea amintim: Importanța spovedaniei, Rolul preotului duhovnic în viața creștinului, Să cântăm Domnului, Desene cu scene religioase specifice Praznicului Paștilor, Picturi pe sticlă și altele.

Încununarea acestor activități a fost reprezentată de ultima și cea mai semnificativă etapă a proiectului, intitulată Lumina lui Hristos luminează tuturor. La această activitate, desfășurată în biserica din Dragu, au participat aproximativ 120 de copii din parohiile de pe Valea Almașului. Evenimentul a fost prezentat de Părintele Călin Andrei Mateiu și a constat într-un recital de cântece și poezii religioase susținut de copiii din grupurile de cateheză ale parohiilor și școlilor partenere.

Cadourile pentru cei 120 de copii prezenți au fost oferite cu generozitate de către Mănăstirea Strâmba, iar în numele tuturor copiilor de pe Valea Almașului aducem mulțumiri Părintelui stareț Arhimandrit Grighentie Oțelea.

Activitatea s-a încheiat cu un cuvânt de apreciere din partea Preacucernicului Părinte Sergiu Ioan Gaga, inspector pentru catehizare parohială, care a subliniat reușita activităților desfășurate în cadrul proiectului.

La eveniment a fost prezentă și doamna primar Angelica Lazăr.

Credem cu tărie că acest proiect este o reușită din ce în ce mai mare de la an la an, prin care atât copiii, cât și noi, cei mari, ne întărim în credință și în convingerea apartenenței fiecăruia dintre noi la marea familie a Bisericii lui Hristos – stâlp și temelie a adevărului.

Și de această dată s-a dovedit că, într-adevăr, Biserica și Școala – prin preoți și cadre didactice – sădesc în sufletele viitoarelor generații de creștini adevăratele valori eterne și principiile evanghelice ale Mântuitorului Hristos.

Text: Pr. prof. Călin Andrei Mateiu (Coordonator al Circumscripției catehetice Valea Almașului)

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

  În a doua duminică după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 27 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma” din Zalău, care și-a sărbătorit hramul de...

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Vineri, 25 aprilie 2025, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Maria” din localitatea Rus, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica...

Licitație pictură pentru Parohia Ortodoxă Mesteacănu

Parohia Mesteacănu, din judeţul Sălaj, Protopopiatul Zalău, Episcopia Sălajului, organizează licitaţie pentru angajarea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica „all secco”, la biserica cu hramul „Sfântul  Nicolae”. Pictorii interesaţi pot trimite pâna la data de 20...

Mai multe

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

  În a doua duminică după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 27 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma” din Zalău, care și-a sărbătorit hramul de...

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Vineri, 25 aprilie 2025, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Maria” din localitatea Rus, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica...

A treia zi de Paști, la Șimleu Silvaniei

A treia zi de Paști, la Șimleu Silvaniei

În a treia zi a Sfintelor Paști, 22 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, în sobor de preoți și diaconi. La momentul rânduit al...