Slujire arhierească în Parohia Ortelec

apr. 12, 2025 | Activitatea Ierarhului

 

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 12 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului a slujit în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Ortelec, Protopopiatul Zalău.

Sfânta Liturghie a început la ora 10:00 și a fost săvârșită de Preasfinția Sa înconjurat de un sobor de clerici, în frunte cu părintele paroh Doru Vasile Gârboan.

După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a așezat în centrul atenției semnificația profundă a episodului învierii lui Lazăr. Dincolo de narațiunea propriu-zisă, Preasfințitul Benedict a conturat trei idei principale, cu valoare actuală pentru viața duhovnicească.

Mai întâi, a subliniat faptul că, asemenea Martei și Mariei, și noi ne aflăm uneori într-o stare de revoltă înaintea lui Dumnezeu, mai ales în momentele grele ale vieții. Însă, prin învierea lui Lazăr, Hristos oferă nu doar garanția învierii tuturor, ci și a propriei noastre învieri.

A doua idee evidențiată a fost legată de aparenta întârziere a lui Dumnezeu în viețile noastre. Precum surorile lui Lazăr, și noi tindem să-I reproșăm absența, însă Dumnezeu nu întârzie niciodată. El acționează la timpul potrivit, cunoscând măsura vârstei noastre duhovnicești și ceea ce ne este cu adevărat de folos.

În final, Preasfinția Sa a subliniat că Dumnezeu nu ne lasă singuri în suferință și în moarte. Când îngăduie crucea, El o poartă împreună cu noi. Atunci când avem curajul să-I arătăm taina durerii din sufletul nostru, Hristos vine și suferă alături de noi.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de doamna Andreea Char, iar la chinonic au cântat pricesne corul de copii al parohiei, dirijat de doamna preoteasă Mihaela Gârboan.

La finalul Sfintei Liturghii, conform tradiției liturgice din această zi, Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat slujba Parastasului de obște.

În încheiere, părintele paroh Doru Gârboan a mulțumit ierarhului pentru prezență și slujire și i-a oferit, în semn de recunoștință, o icoană cu Maica Domnului, ocrotitoarea parohiei din Ortelec.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului

Liturghia Darurilor la Biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău

Liturghia Darurilor la Biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău

  Luni, 14 aprilie, în prima zi a Săptămânii Pătimirilor, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în Biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău. Slujba a fost săvârșită alături de un sobor de preoți, în...

Mai multe

Liturghia Darurilor la Biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău

Liturghia Darurilor la Biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău

  Luni, 14 aprilie, în prima zi a Săptămânii Pătimirilor, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în Biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău. Slujba a fost săvârșită alături de un sobor de preoți, în...

A treia ediție a simpozionului „Predanii Ortodoxe”

A treia ediție a simpozionului „Predanii Ortodoxe”

  Vineri, 11 aprilie, de la ora 14:00, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, a avut loc cea de-a treia ediție a Simpozionului Regional Predanii Ortodoxe, desfășurat în cadrul cercului pedagogic al profesorilor de religie. Evenimentul, devenit deja o...