Târnosirea bisericii Mănăstirii Bobota

iun. 24, 2024 | Activitatea Ierarhului

Luni, 24 iunie 2024, cu ocazia praznicului Sfintei Treimi și a sărbătorii Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-au aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Bobota, unde au oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. După sfințirea lăcașului de cult, cei doi Ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară, situat în vecinătatea bisericii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

La acest eveniment, au fost prezenți numeroși pelerini, în frunte cu oficialități județene și locale, atrași, cu toții, de încărcătura spirituală a acestui loc, dar și de frumusețea zonei, încă din ajunul sărbătorii, când au participat la procesiunea de întâmpinare a moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul și la slujba de priveghere săvârșită în altarul de vară al mănăstirii.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și a felicitat pe Preacuviosul Părinte stareț Arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată.

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a oferit Preacuviosului Părinte stareț Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție bisericească a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, pentru bogata activitate administrativ-gospodărească, dar și pastoral misionară. La rândul său, Preacuviosul Părinte exarh a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte o icoană.

Totodată, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în lucrările de edificare a lăcașului de cult și în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acesta.

Situată la granița județelor Sălaj și Satu Mare, mănăstirea a luat ființă în anul 2004, în data de 13 iunie, când a fost sfințită și piatra de temelie a acestui așezământ monahal, de Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului. La început, lucrările au fost coordonate de Preacucernicul Părinte Ioan Pădurean de la Parohia Bobota, iar din anul 2008 au fost preluate de către Preacuviosul Părinte Pahomie Buruiană. În anul 2012 a fost numit egumen al schitului Preacuviosul Părinte Mina Pletosu, care a continuat lucrările începute de predecesorii săi. În anul 2013, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, a fost proclamată ridicarea Schitului Bobota la rang de mănăstire, iar Preacuviosul Părinte Mina Pletosu a fost hirotesit şi instalat stareţ al mănăstirii.

Biserica mănăstirii adăpostește și mici părticele din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și ale Sfinților Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Aceste sfinte moaște au fost dăruite mănăstirii de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul unei vizite făcute la acest așezământ monahal. De asemenea, alături de racla cu sfintele moaște se află o altă raclă ce adăpostește un veșmânt al Cuvioasei Parascheva de la Iași, veșmânt primit prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei.

Între anii 2012-2016 a fost amenajat paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei”, acesta fiind sfințit de Preasfințitul Părinte Petroniu, în data de 30 noiembrie a anului 2016.

De asemenea, între anii 2012-2024, sub coordonarea Preacuviosului Părinte stareț Arhim. Mina Pletosu și prin osârdia viețuitorilor mănăstirii, au fost realizate următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost tencuit și pictat în tehnica frescă, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu granit, s-a realizat instalația electrică, s-au montat geamuri, uși de acces și candelabre, Sfânta Masă a fost placată cu marmură și s-au confecționat iconostas, strane, tetrapoade și baldachine pentru icoane și sfinte moaște. În exterior soclul bisericii a fost placat cu travertin și marmură, pereții au fost tencuiți și finisați în tehnica frescă, geamurile au fost acoperite cu marmură și travertin, iar în jurul acestora s-au montat ancadramente sculptate, s-a făcut acoperișul din tablă de cupru, în jurul lăcașului de cult s-a amenajat un trotuar placat cu piatră naturală, s-au turnat și s-au placat cu piatră naturală aleile și scările de acces, care ulterior au fost dotate cu rampă, în proximitatea bisericii a fost edificat un altar de vară în stil maramureșean și au fost ridicate poarta și gardul de împrejmuire al complexului monahal. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Mai multe

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Joi, 21 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. De asemenea, copiii...

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Duminică, 8 noiembrie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La final, Preacucernicul Părinte paroh...