Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

iun. 13, 2024 | Activitatea Ierarhului

În joia în care întreaga Ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, cu prilejul hramului Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.

De asemenea, Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de pomenire a celor care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune, eroii neamului, căzuți pe câmpurile de luptă, în toate timpurile și în toate locurile.

La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte paroh Adrian Onica a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

Totodată, la ora 12:00, clopotele din întreaga Eparhie au sunat, ducând spre cer rugăciunile înălțate în această zi, îndemnându-ne, totodată, să nu uităm sacrificiul suprem făcut de străbunii noștri.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale, din anii 1999 şi 2001, prin intermediul cărora această zi a fost proclamată drept sărbătoare națională bisericească.

În același timp, prin legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, respectiv sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost decretată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Mai multe

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Popeni

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Popeni

Duminică, 20 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Popeni, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...

Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Joi, 17 octombrie 2024, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului

Ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului

Marți, 15 octombrie 2024, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului a avut loc ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului. În cadrul acesteia, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit cuvântul de bun venit adresat celor prezenți și a mulţumit membrilor...

Hramul bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șimleu Silvaniei

Hramul bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șimleu Silvaniei

Luni, 14 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La...

Resfințirea bisericii din Parohia Moiad

Resfințirea bisericii din Parohia Moiad

Duminică, 13 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Moiad, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...

Liturghie arhierească la Parohia Cehei

Liturghie arhierească la Parohia Cehei

Duminică, 6 octombrie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioşilor Parohiei Cehei, din Protopopiatul Şimleu Silvaniei. În cadrul Sfinte Liturghii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Huta,...