Praznicul Învierii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

mai 5, 2024 | Activitatea Ierarhului

La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.

Dimineața, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în cadrul căreia, cu binecuvântarea Preasfinției Sale, Preacucernicul Părinte paroh Adrian Onica a dat citire Pastoralei la praznicul Învierii Domnului.

Pastorală la Învierea Domnului 2024 – PS Petroniu

În continuare, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

 

Mai multe

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Membrii Adunării Eparhiale din cadrul Episcopiei Sălajului s-au întâlnit sâmbătă, 1 martie 2025, în ședința anuală de lucru, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și...

Prezență Arhierească în Șimleu Silvaniei

Prezență Arhierească în Șimleu Silvaniei

Duminică, 19 ianuarie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și locțiitor de episcop al Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică...

Pastorală la Nașterea Domnului Zalău, 2024

Pastorală la Nașterea Domnului Zalău, 2024

† Petroniu Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului: Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări! Iubiți credincioși, Bunul...