La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2024 să fie declarat, în Patriarhia Română, ,,Anul omagial al pastorației şi îngrijirii bolnavilor” și “Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”. În acest context, cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Petroniu, Parohia Ortodoxă Cehu Silvaniei a realizat un parteneriat cu Parohia Ortodoxă Racâș. Una dintre activitățile specifice acestui acord de parteneriat s-a realizat în cadrul vizitei copiilor din Racâș în Cehu Silvaniei.Grupul de copii au fost însoțiți de Părintele Călin Mateiu, director al Liceului Liviu Rebreanu din Hida.

Grupul catehetic al Parohiei Racâș a fost întâmpinat în Biserica din Cehu Silvaniei de Părintele paroh Daniel Blaj, care le-a prezentat un scurt istoric al orașului și al Bisericii parohiale. Apoi, oaspeții, alături de voluntarii parohiei gazdă, s-au deplasat la Centrul pentru persoane vârstnice al Fundației Rainbow, unde cei doi preoți au rostit rugăciuni specifice pentru beneficiari. În continuare, corul de copii ,,Anghelos” din Hida au intonat câteva cântări specifice Postului Mare. La final, copiii au fost răsplătiți de personalul Centrului cu dulciuri. De asemenea, copiii au donat pentru Centrul social bunuri alimentare și de igienă personală.

Activitatea a continuat la Centrul de tineret al Parohiei Cehu Silvaniei, unde, copiii de la cele două grupe catehetice, s-au bucurat de un moment de socializare, au realizat un banner al frățietății și au fost răsplătiți cu o agapă de credincioșii Parohiei.