Hramul paraclisului Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău

ian. 30, 2024 | Activitatea Ierarhului

Marți, 30 ianuarie 2024, paraclisul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău și-a prăznuit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur. Cu acest prilej, elevii și cadrele didactice din cadrul acestei școli au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu, care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.

La slujbă au participat Doamna Mioara Gudea, Inspectorul Școlar pentru disciplina Religie, elevii din clasele de liceu și cei din clasele primare și gimnaziale, alături de profesorii și învățătorii lor, precum și persoane care în fiecare duminică și sărbătoare sunt prezente la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în capela acestui așezământ teologic.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte director Călin-Radu Ciurbe a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

Clasa cu profil teologic, înființată în anul 1994, în cadrul Școlii Normale Gheorghe Șincai, a devenit instituție de sine stătătoare începând cu anul 1998, sub denumirea de Seminarul Teologic Liceal Ortodox Zalău. Până în prezent, au absolvit această școală 25 de generații de tineri, peste 70 dintre aceștia devenind slujitori ai altarului ca preoți sau diaconi. Începând cu anul școlar 2008-2009, Seminarul Teologic Liceal Ortodox și-a schimbat denumirea în Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae”.

Liceul dispune de o bază materială bună, corespunzătoare pentru desfăşurarea unui proces instructiv-educativ eficient: săli de clasă moderne, două săli multimedia, cabinete de limbi clasice şi limbi moderne, un laborator de informatică, un laborator de ştiinţe, dotat în anul 2008 cu mijloace moderne specifice disciplinelor în cauză, un cabinet metodic – punct de documentare pentru orientarea în carieră, care oferă cadrelor didactice şi elevilor responsabili cu revista şcolii acces la internet și bibliografie psiho-pedagogică, precum și o bibliotecă cu peste 3.000 de volume.

Începând cu anul şcolar 2011-2012, în cadrul Liceului Ortodox funcționează și clase de învățământ primar, având, în momentul de față, ciclul primar complet, începând de la clasa pregătitoare, precum și nivelul ciclului gimnazial întreg, începând cu data de 1 septembrie a anului 2018.

Capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” a fost amenajată la etajul al II-lea al liceului, fiind târnosită în anul 2003, de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Cu timpul, datorită necesităților de ordin practic, paraclisul a fost extins ca spațiu, noile lucrări fiind sfințite în ziua de 30 ianuarie 2008.

Mai multe

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Joi, 21 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. De asemenea, copiii...

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Duminică, 8 noiembrie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La final, Preacucernicul Părinte paroh...