Resfințirea bisericii din Parohia Dolheni

nov. 5, 2023 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 5 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dolheni, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a deteriorării acesteia în decursul timpului, iar mai apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru sachelar pe Părintele paroh Ionuț-Vasile Boancă, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

În continuare, Preasfinția Sa a oferit domnului Laurențiu Lola, unul dintre donatorii principali, Crucea Sălăjană, în semn de apreciere pentru ajutorul acordat Sfintei Biserici.

De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acest lăcaș de cult. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru distincție și i-a dăruit o icoană.

Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1571, când satul apare sub numele de „Dolha”, denumire ce derivă de la cuvintele „spatele muntelui” și „râu”.

În ceea ce privește viața bisericească din acest sat, menționăm faptul că în Parohia Dolheni există o biserică de zid, care a fost edificată în anul 1858 și care a fost pusă sub ocrotirea „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, fiind renovată în anul 1932.

Începând cu anul 2020, Preacucernicul Părinte Ionuț-Vasile Boancă a fost numit preot al Parohiei Dolheni, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii din Parohia Dolheni și a lăcașurilor de cult din filiile Șasa și Bârsăuța. Astfel, în ceea ce privește biserica din localitatea Dolheni, între anii 2022-2023 au fost realizate următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost tencuit, gletuit și pictat în tehnica tempera, s-a izolat bolta cu vată bazaltică, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu marmură, baza pereților și conturul geamurilor au fost placate cu plăci imitație cărămidă, au fost instalate sistemul de încălzire prin pardoseală, cel de sonorizare și cel de ventilație naturală, s-a refăcut instalația electrică, s-a montat o ușă de acces în sfântul altar, candelabre și lustre, s-a înlocuit scara de acces în cafas, a fost amenajată o încăpere pentru spovedanie, Sfânta Masă, iconostasul, strana, tetrapoadele și crucea din spatele Sfintei Mese au fost sculptate în lemn de stejar și s-au confecționat proscomidiarul și tronul arhieresc. În exterior s-au executat lucrări de drenaj și de consolidare a fundației bisericii, pereții lăcașului de cult au fost tencuiți și vopsiți cu vopsea lavabilă, în jurul bisericii s-a amenajat un trotuar placat cu marmură, gardul de împrejmuire al lăcașului de cult a fost tencuit și vopsit cu vopsea lavabilă, s-a montat sistemul de iluminare al bisericii pe timp de noapte, a fost edificat un lumânărar, iar curtea lăcașului de cult a fost amenajată. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Mai multe

Resfințirea bisericii din Parohia Surduc

Resfințirea bisericii din Parohia Surduc

Duminică, 1 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a...

Hramul Mănăstirii Bic

Hramul Mănăstirii Bic

Joi, 29 august 2024, Mănăstirea Bic și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Această sărbătoare încheie hramurile de vară ale mănăstirilor din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu,...

Hramul Mănăstirii Rus

Hramul Mănăstirii Rus

Joi, 15 august 2024, cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mănăstirea „Sfânta Maria - Rus”, s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit sute de credincioși, atât din...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Mal

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Mal

Duminică, 11 august 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Mal, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a deteriorării acesteia în...