Vizita delegației române în Irak

oct. 19, 2023 | Activitatea Ierarhului

Începând cu data de 16 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu a început o vizită în Irak, în contextul unui dialog interreligios, Preasfinția Sa fiind unul dintre membrii de seamă ai delegației române în Irak. Astfel, alături de Preasfințitul Părinte Petroniu, din delegația română mai fac parte Preacucernicul Părinte Valentin Ilie, asistent universitar al Facultății de Teologie din București și membru al Centrului de Studii și Dialog Interreligios și Intercultural al Universității din București, domnul Apti Metin din partea Muftiatului Cultului Musulman din România și domnul Dirar Kutaini din partea Centrului Cultural European Româno-Panarab, care asigură și traducerea.

În acest sens, în data de 17 octombrie 2023, delegația română s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Mor Severius Hawa de Bagdad și Basra, întrevedere în cadrul căreia Preasfinția Sa i-a oferit Înaltpreasfinției Sale o icoană cu Buna Vestire și în care au avut loc discuții libere, și cu Ayatollahul Mohamed Al Jabry. Tot în această zi, delegația română, însoțită de Excelența Sa domnul Radu Octavian Dobre, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Republica Irak, a vizitat și Universitatea Ashur din Bagdad unde s-a întâlnit cu domnul Kadhim Al-Majidi, președintele universității și cu membrii din conducerea acesteia. În cadrul acestei întâlniri, domnul Kadhim Al-Majidi, președintele Universității Ashur din Bagdad, i-a oferit Preasfințitului Părinte Petroniu o plachetă. În continuare, Preasfinția Sa i-a dăruit domnului președinte o icoană cu Buna Vestire.

În data de 18 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu membrii delegației, beneficiind de o escortă militară, condusă de generalul locotenent Saad Harbiya, s-a deplasat înspre ziguratul din Urul Caldeii, locul în care s-a născut patriarhul Avraam. Cu această ocazie, membrii delegației române au vizitat și casa patriarhului Avraam din Urul Caldeii. La finalul vizitei, s-a organizat o adunare generală, la nivel înalt, în casa generalului locotenent Saad Harbiya, la care a participat și elita familiei, întâlnire urmată de servirea mesei.

Binecuvântare arhierească în Parohia Buciumi

Binecuvântare arhierească în Parohia Buciumi

În Duminica a 6-a după Paști (a vindecării orbului din naștere), 25 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii din Parohia Buciumi, Protopopiatul Zalău. De la ora 10:00, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în...

Slujire arhierească în Filia Sântămărie

Slujire arhierească în Filia Sântămărie

Sâmbătă, 24 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Filia Sântămărie a Parohiei Bercea din protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, de la ora 10, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul...

Examen de admitere la Liceul Ortodox „Sf. Nicolae” din Zalău

Examen de admitere la Liceul Ortodox „Sf. Nicolae” din Zalău

Vineri, 23 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a fost prezent la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, unde au avut loc probele de aptitudini eliminatorii pentru admiterea în clasa a IX-a, la profilul teologic. Ziua a început cu o...

Mai multe