Resfințirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou

oct. 1, 2023 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 1 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a deteriorării acesteia în decursul timpului, iar mai apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacucernicului Părinte paroh Dorin Moldovan Crucea Sălăjană, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului, în semn de apreciere pentru bogata activitate pastoral-misionară și administrativ-gospodărească desfășurată în mijlocul credincioșilor parohiei pe care o păstorește, iar Preacucernicului Părinte coslujitor Daniel Baboș i-a acordat o diplomă de apreciere.

De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la această biserică.

În continuare, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență, pentru distinție și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

Totodată, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare a Centrului catehetic al parohiei, edificat în vecinătatea lăcașului de cult.

De asemenea, astăzi, 1 octombrie 2023, Preasfinția Sa aniversează 23 de ani de la hirotonia întru Arhiereu.

Prima atestare documentară a orașului Jibou datează din anul 1205. Un rol important în evoluția Jiboului a avut-o familia Wesselényi, care a ridicat aici un castel încă din anul 1584, din care în zilele noastre se mai păstrează doar urmele fundației. Clădirea actualului castel, în stil baroc, a început în anul 1778 și a durat mai bine de 30 de ani.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou a fost ridicată între anii 1930-1936, la construcția acesteia participând membrii tuturor cultelor din oraș. Acest lăcaș de cult a fost resfințit în anul 1965, de Preasfințitul Părinte Valerian, iar mai apoi, în anul 2004, după repictarea bisericii, de Preasfințitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.

De asemenea, între anii 2015-2023 au fost realizate următoarele lucrări: în interior Sfântul Altar și soleea au fost extinse, pardoseala din pronaos, naos și cafas a fost acoperită cu parchet melaminat, iar cea din Sfântul Altar și de pe solee cu parchet din lemn masiv, s-au montat uși de acces și candelabre, a fost instalat sistemul de sonorizare, s-au confecționat Sfânta Masă, iconostasul și jilțurile laterale din pronaos și naos din lemn de stejar, băncile au fost tapițate și vopsite, în casa scării s-a montat o balustradă de inox, iar pereții au fost reparați și vopsiți cu vopsea acrilică și s-a achiziționat un tron arhieresc din bronz aurit. În exterior pereții lăcașului de cult au fost reparați, tratați cu soluție antimucegai și vopsiți cu vopsea lavabilă, s-a recondiționat și s-a vopsit acoperișul, în jurul bisericii s-a amenajat un trotuar pavat cu dale de beton, s-au refăcut gardurile laterale ale lăcașului de cult, iar curtea bisericii a fost amenajată. Totodată, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Trebuie menționat faptul că începând cu anul 2016, parohia a demarat proiectul de ridicare a unui centru catehetic pentru tineri și copii, construit pe un teren aflat în vecinătatea lăcașului de cult și care a fost finalizat în anul 2023, dorindu-se ca, în cadrul acestui centru, copiii din orașul Jibou să poată desfășura diferite activități potrivite vârstei, prin intermediul cărora să-și dezvolte dragostea față de Hristos, față de aproapele și față de Biserică.

De asemenea, în Jibou funcționează una dintre cele mai frumoase și interesante Grădini Botanice din România. Aceasta este situată pe fostul domeniu al nobililor maghiari Wesselényi și a luat ființă în anul 1968, la inițiativa priceputului profesor Vasile Fati.

Mai multe

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Duminică, 21 iulie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Purcăreț, filie a Parohiei Lemniu, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Sâmbătă, 20 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Poiana Onții, filie a Parohiei Bezded, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții...

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Nadiș

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Nadiș

Duminică, 14 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Nadiș, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Duminică, 7 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Crasna, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Resfințirea bisericii din Parohia Poiana Blenchii

Resfințirea bisericii din Parohia Poiana Blenchii

Duminică, 30 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Poiana Blenchii, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de...

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

Sâmbătă, 29 iunie 2024, cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, împreună cu un sobor de preoţi şi arhidiaconi. Cu acest prilej, la slujbă au participat numeroși credincioși...