Participarea tinerilor ortodocși din Episcopia Sălăjului la ITO Timioșara 2023

sept. 12, 2023 | Știri

Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Petroniu , membrii delegației Episcopiei Sălajului la ITO 2023, compusă din patruzeci si patru de persoane, cadre didactice și elevi din cele trei protopopiate ale Eparhiei,  coordonați de preoții slujitori Radu Barbor, Ionut Stirb, Daniel Blaj, Lucian Chis, Silviu Boha si Ioan-Sergiu Gaga au participat la Întâlnirea Internaționala  a Tinerilor ortodocși de la Timișoara.

Acolo s-au bucurat de o primire călduroasă din partea gazdelor, reprezentate de părintele Eugen Murgu, Valer Budiul, si diaconul Teodor Turcus alaturi de volunatarii Alexandra Sinoi, Maria Lalescu si Adian Robu responsabili delegați pentru a se ocupa de  Episcopia noastră.

După acțiunea de cazare, a urmat deplasarea în Parcul Rozelor din Timișoara, unde au fost desemnați doi elevi, respectiv Iulia Pop si Ciprian Ciobăncan, care,  îmbrăcați în costumul popular tradițional sălăjean, purtând steagul și pancarta personalizată a Episcopiei Sălajului, însoțiți de preotul Ioan-Sergiu Gaga,inspectorul pentru caehizarea parohială  au participat la parada de  prezentare a delegațiilor prezente la manifestare.După săvârșirea Slujbei de Te Deum  și intonarea Imnului național, cuvântul de deschidere a venit din partea gazdei,  a Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului, cuvintele cheie ale discursului său fiind prietenie și omenie, de altfel cuvinte sinonime cu ceea ce înseamnă spiritul bănățean în plenitudinea sa.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a deschis cuvântul de binecuvântare a activităților,  făcând o incursiune biblică a ceea ce înseamnă conceptul de prietenie în Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, subliniind că ,,un  prieten adevărat poate face mai mult decât un frate” și că ,,perspectiva prieteniei” propusă și la care ne invită Prietenul nostru, Domnul Iisus Hristos, ,,nu este o prietenie trecătoare, doar la nivel pământesc,  ci aceasta se continuă în viața cea veșnică, potrivit cuvintelor Sale: Mă duc să vă pregătesc vouă loc, ca unde sunt Eu, acolo să fiți și voi…căci în casa Tatălui Meu, multe locașuri sunt”.

Prietenia, a mai  spus Prefericitul Părinte Daniel, este strâns legată de Filantropie, de iubirea jertfelnică față de aproapele aflat în nevoie și trebuie manifestată în rugăciune personală permanentă.

Preafericirea Sa a încheiat cuvântul, privind la turla Catedralei Mitropolitane din Timișoara, aflate în proximitate și amintindu-și cu mare bucurie, că în acest sfânt locaș Preafericirea Sa a primit darul sfânt al arhieriei, în anul 1990,  pe data de 4 martie.

Programul de deschidere a manifestărilor dedicate Întâlnirii Internaționale  a Tinerilor ortodocși de la Timișoara, a  continuat conform calendarului evenimentului și orarului prestabilit. Tinerii ortodocși sălăjeni au simțit cu adevărat ce înseamnă prietenia, prin atitudinea deosebită a gazdelor, dar și prin  socializarea lor  cu tinerii ortodocși din alte eparhii, din țară și din străinătate, legând cu aceștia relații de prietenie și înțelegând  ce înseamnă mărturisirea aceleași ortodoxii, de către alte  popoare și naționalități diferite. Programul evenimentului i-a ajutat să-și hrănească atât sufletul (prin rugăciune, participarea la slujba Privegherii și a Sfintei Liturghii), cât și mintea, prin prelegerile pe teme istorice, liturgice, de morală creștină, susținute de către reprezentanți de marcă ai culturii și ai teologiei românești.

Din program nu au lipsit nici momentele artistice (susținut de către Protopsalt – Arhimandritul Nikodimos Kabarnos; expoziție de icoane pe sticlă, sculptură și costume tradiționale românești).Evenimentul s-a încheiat duminică, 3 septembrie, cu participarea la Sfânta Liturghie.

Mai multe

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Duminică, 8 noiembrie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La final, Preacucernicul Părinte paroh...

Prezență Arhierească în Parohia Românași

Prezență Arhierească în Parohia Românași

Duminică, 3 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Românași, Protopopiatul Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, cu...

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Popeni

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Popeni

Duminică, 20 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Popeni, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...