Prezență Arhierească în Parohia Fântânele-Rus

sept. 3, 2023 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 3 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Fântânele-Rus, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Traian Micle, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

De asemenea, au fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la biserica parohiei. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinţiei Sale pentru prezență și distincție și i-a dăruit o icoană.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare a muzeului parohiei, amenajat în apropierea lăcașului de cult și a semnat în Cartea de Onoare.

Satul Fântânele-Rus aparţine, din punct de vedere administrativ, de Comuna Rus şi este situat în partea de nord-est a judeţului Sălaj, la aproximativ 65 de km depărtare de reşedinţa acestuia, Municipiul Zalău.

Numele localității este pomenit în documente şi conscripţii încă din cele mai vechi timpuri. Consemnarea acestuia sub denumirea propriu-zisă de „Kabalapataka”, care în limba română se traduce prin „Valea Iepei” (vâlcică situată în hotarul din plasa marginală Rogna), o avem din anul 1338. Schimbarea denumirii din Iapa în Fântânele s-a realizat în anul 1963, la intervenţia locuitorilor satului, denumirea de Fântânele derivând de la o parte de hotar, care poartă acelaşi nume. În anul 1968 localitatea a primit numele de Fântânele-Rus, denumire care o deosebeşte de celelalte şapte sate cu numele de Fântânele, existente în Transilvania.

Prima biserică din localitate se presupune că a existat în locul numit Hlube, zonă care a reprezentat și prima vatră a satului. Ulterior, odată cu extinderea localității, s-a construit un alt lăcaș de cult, din lemn, acesta fiind menționat în Conscripția de la 1773. Din această biserică s-au păstrat, până în zilele noastre, cinci cărţi bisericeşti: Cazania lui Varlaam din 1699, Strastnicul din 1773, Apostolul din 1802, Liturghierul din 1807 și Penticostarul din 1808, toate fiind scrise cu litere chirilice, precum şi două icoane de lemn, din secolul al XVIII-lea, respectiv una cu Sfântul Arhanghel Mihail, iar cealaltă cu Sfântul Ierarh Nicolae, ambele fiind înnoite în anul 1887. Atât cele cinci cărţi bisericeşti, cât și cele două icoane de lemn, au intrat în patrimoniul cultural naţional.

Cel de-al treilea lăcaș de cult, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost ridicat în jurul anului 1810, pe locul unde astăzi este situată şcoala satului. A patra biserică a fost edificată tot din lemn, fiind acoperită cu şindrilă și având un singur turn. Aceasta a fost sfințită în anul 1887.

Actualul lăcaș de cult a fost construit în anii 1935-1936, de maistrul de biserici, Peterfi de la Buduş, judeţul Cluj, în formă de cruce. Iconostasul şi partea lemnoasă a fost executată, în întregime, de maistrul Rupic de la Bistriţa, iar pictura de pe catapeteasmă a fost realizată de pictorul Iuhas din Gherla. Biserica a fost sfințită în data de 8 noiembrie 1936, cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitorii acestui sfânt lăcaş.

Începând cu anul 2013, Preacucernicul Părinte Traian Micle a fost numit preot al Parohiei Fântânele-Rus, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale.

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

  În a doua duminică după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 27 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma” din Zalău, care și-a sărbătorit hramul de...

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Vineri, 25 aprilie 2025, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Maria” din localitatea Rus, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica...

Proiectul Catehetic „Bucuria Învierii”

Proiectul Catehetic „Bucuria Învierii”

  Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Benedict, sub coordonarea Părintelui Ioan Sergiu Gaga, inspector pentru catehizare parohială, în Circumscripția Catehetică Someș, având ca preot coordonator pe Vasile Mureșan, la biserica din Parohia Ortodoxă...

Mai multe

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

  În a doua duminică după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 27 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma” din Zalău, care și-a sărbătorit hramul de...

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Vineri, 25 aprilie 2025, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Maria” din localitatea Rus, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica...

A treia zi de Paști, la Șimleu Silvaniei

A treia zi de Paști, la Șimleu Silvaniei

În a treia zi a Sfintelor Paști, 22 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, în sobor de preoți și diaconi. La momentul rânduit al...