Duminică, 9 iulie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cristolțel, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom stavrofor pe Părintele paroh Ionuț-Ciprian Papiță, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.
De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la capela mortuară.
La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru distincție.
De asemenea, Preasfinția Sa a sfințit capela mortuară ridicată de comunitatea din Cristolțel.
Localitatea Cristolțel aparține, din punct de vedere administrativ, de Comuna Surduc, fiind atestată documentar înainte de anul 1500, sub numele de „Cristolțul Mic”, în contextul în care satul Cristolțel a aparținut, până în anul 1950, de Comuna Cristolț. Din anul 1930, localitatea a primit denumirea actuală de Cristolțel.
În ceea ce privește semnificația denumirii satului, în Dicționarul Etimologic al localităților din județul Sălaj se menționează explicația marelui lingvist Iorgu Iordan, potrivit căruia toponimele „Cristolț” și „Cristolțel” sunt derivate din tema „Crist-”, avându-se în vedere obiceiul românilor de a ridica cruci în diferite împrejurări.
Prima biserică a satului Cristolțel a fost edificată din lemn, însă nu se cunosc date referitoare la anul construirii acesteia. Vechiul lăcaș de cult a trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe lucrări de reparații, dintre care cea mai importantă a avut loc în anul 1899.
În anul 1930 biserica de lemn a fost vândută credincioșilor din satul Poiana Onții, întrucât la Cristolțel s-a început construirea noului lăcaș de cult de zid, pe amplasamentul vechii biserici, fără ca aceasta să fie demolată. Astfel, a fost demontat turnul clopotniței, zidurile noului lăcaș de cult fiind ridicate în jurul vechilor pereți.
Construcția a fost finalizată în anul 1934, an în care a avut loc și sfințirea noii biserici. De-a lungul timpului, s-au derulat mai multe lucrări de întreținere, pictura fiind refăcută, integral, în anul 1982.
Începând cu luna decembrie a anului 2008, Preacucernicul Părinte Ionuț-Ciprian Papiță a fost numit preot al Parohiei Cristolțel, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașului de cult și a casei parohiale, precum și edificarea unei capele mortuare.