† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului
Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!
Iubiţi credincioşi,
Hristos a înviat!
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu sărbătorim din nou marele praznic al Învierii Domnului Hristos din morți.
În istoria mântuirii lumii poporul ales a avut un rol cu totul aparte, de aceea Dumnezeu le-a purtat mereu de grijă evreilor și i-a ferit de dușmanii lor, care adeseori erau mult mai puternici decât ei, dar cu toate acestea, în anumite împrejurări, i-a lăsat să cadă în mâinile vrăjmașilor, din cauza propriilor păcate, după cum le atrăsese luarea aminte încă din timpul lui Moise: „De veți umbla întru poruncile Mele și dacă învățăturile Mele le veți păzi și le veți face, pe vrăjmașii voștri îi veți pune pe fugă, de sabie vor cădea în fața voastră. Dar dacă nu Mă veți asculta și dacă nu veți îndeplini aceste porunci ale Mele, și lor nu vă veți supune și nici judecăților Mele, dacă sufletul vi se va îngreuia în așa chip, încât să nu-Mi îndepliniți poruncile și să-Mi încălcați legământul, atunci iată ce-am să vă fac Eu vouă: Îmi voi întoarce fața împotriva voastră și veți cădea înaintea vrăjmașilor voștri; cei ce vă urăsc vor domni peste voi și veți fugi când nimeni nu vă va alunga” (Levitic 26,3; 7 și 14-17).
Dintre toți cuceritorii care i-au stăpânit pe evrei, cea mai îndelungată ocupație a fost cea romană, care a început în anul 63 î.Hr., când generalul Pompei a cucerit Țara Sfântă și s-a încheiat în urma revoltei iudaice dintre anii 132-135 d.Hr., care a pus efectiv capăt istoriei statului evreu în Antichitate.
În timpul Domnului Hristos armata romană era alcătuită din legiuni. O legiune avea zece cohorte compuse din 480 de oameni, care la rândul lor erau împărțite în 6 centurii (trupă de o sută de soldați), fiecare fiind comandată de un sutaș sau centurion.
În cele ce urmează vom vorbi despre un sutaș, al cărui nume nu ar fi fost consemnat niciodată în analele istoriei dacă nu ar fi avut șansa de a se afla în preajma Domnului Hristos când Acesta a fost răstignit și Și-a dat duhul pe cruce.
În paginile Noului Testament sunt menționați patru centurioni romani, dintre care doi sunt amintiți cu numele: Corneliu (Faptele Apostolilor capitolul 10) și Iuliu (Faptele Apostolilor 27,1-3), pe când ceilalți doi doar cu funcția pe care o ocupau.
Despre primul sutaș anonim Sfântul Evanghelist Matei scrie că, pe când Domnul Hristos se afla în Capernaum, acesta L-a rugat să-i vindece slujitorul, iar Mântuitorul a săvârșit această minune de la distanță (Matei 8,5-13).
Despre cel de-al doilea centurion pomenit în Sfânta Scriptură, fără a-i fi menționat numele, citim în Evanghelia după Matei că după ce Domnul Hristos a fost răstignit, „de la ceasul al șaselea, întuneric mare s-a făcut peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar Iisus, strigând cu glas mare, Și-a dat duhul. Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două, de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat; mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți au înviat, și ieșind din morminte după învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate și s-au arătat multora. Iar sutaşul şi cei ce străjuiau împreună cu dânsul pe Iisus, văzând cutremurul şi cele ce s-au făcut, s-a temut foarte tare, zicând: cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta” (Matei 27,45; 50 și 54).
„Apoi iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce – că era mare ziua acelei sâmbete -, l-au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să-i ridice. Deci au venit ostașii și au zdrobit fluierele celui dintâi și pe ale celuilalt, care erau răstigniți împreună cu El. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că de-acum murise, nu I-au zdrobit fluierele, ci unul din ostași cu sulița coasta I-a împuns-o și îndată a ieșit sânge și apă. Și cel ce a văzut a mărturisit, și adevărată este mărturia lui; și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți. Căci s-au făcut acestea ca să se împlinească Scriptura: Niciun os nu I se va zdrobi. Și iarăși altă Scriptură zice: Vor privi la Acela pe Care L-au străpuns” (Ioan 19,31-37).
Conform tradiției bisericești, cel care a împuns cu sulița coasta Domnului Hristos a fost chiar sutașul responsabil de răstignirea Acestuia, iar sângele și apa care au curs din rană l-au vindecat de o boală gravă la ochi.
În limba greacă, în care a fost scris Noul Testament, „sulița” este numită „λόγχη” (longhi), iar de aici își trage originea numele sutașului Longhin, folosit în întreaga istorie bisericească.
Despre cel care a rămas cunoscut în istorie sub numele de sutașul Longhin nu avem foarte multe date. Știm despre el că s-a născut în Cappadocia, iar cu vremea a ajuns soldat roman, ocupând chiar rangul de centurion și slujind o vreme sub conducerea lui Ponțiu Pilat.
În urma întâmplărilor petrecute la moartea Domnului Hristos pe cruce, Longhin a crezut că El este Fiul lui Dumnezeu, fiind primul soldat roman care a mărturisit dumnezeirea Mântuitorului și, de asemenea, cel dintâi ostaș sfânt al Bisericii.
După ce trupul Domnului Hristos a fost înmormântat, „s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat, zicând: «Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul acela a spus încă de pe când era în viață: După trei zile Mă voi scula. Deci, poruncește ca mormântul să fie ținut sub pază până a treia zi, ca nu cumva, venind ucenicii Lui, să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți; și rătăcirea de pe urmă va fi mai rea decât cea dintâi». Pilat le-a zis: «Aveți strajă; mergeți și păziți-l cum știți». Iar ei, ducându-se, au pecetluit piatra și au întărit cu strajă paza mormântului” (Matei 27,62-66).
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, mormântul Mântuitorului a fost păzit tot de soldații conduși de Longhin.
Sâmbătă noaptea spre duminică însă, Domnul Hristos a înviat din morți, „și iată, cutremur mare s-a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer și venind, a prăvălit piatra de la ușă și ședea deasupra ei. Iar Și înfățișarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. Și de frica lui s-au cutremurat străjerii și s-au făcut ca niște morți. Iar unii din străjeri, venind în cetate, le-au dat de veste arhiereilor despre toate cele întâmplate. Și adunându-se aceștia împreună cu bătrânii și ținând sfat, le-au dat ostașilor arginți din belșug, zicându-le: «Spuneți că ucenicii Lui au venit noaptea și L-au furat în timp ce noi dormeam; și de se va auzi aceasta la guvernator, noi îl vom îndupleca și vă vom face fără grijă». Iar ei, luând arginții, au făcut așa cum au fost învățați” (Matei 28,2-4 și 11-15).
Deși cei mai mulți dintre soldații care păziseră mormântul Mântuitorului au trecut sub tăcere cele petrecute acolo sâmbătă noaptea, cu toate acestea Longhin și doi dintre ostași au refuzat banii oferiți de conducătorii iudeilor, mărturisind în prezența tuturor cele ce s-au întâmplat acolo în realitate.
Întrucât mai marii evreilor și Ponțiu Pilat însuși îi prigoneau pe cei trei ostași, aceștia au renunțat la funcțiile din armată, au fost botezați de către Sfinții Apostoli, au părăsit Ierusalimul și s-au dus în Cappadocia, unde au început să propovăduiască credința în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, mort și înviat pentru noi și a noastră mântuire.
Aflând despre faptul că numeroși locuitori din Cappadocia credeau în Domnul Hristos, conducătorii iudeilor din Ierusalim s-au umplut de invidie şi de mânie şi, oferindu-i lui Pilat multe daruri, l-au rugat ca să trimită împăratului Romei o plângere împotriva lui Longhin, despre care pretindeau că şi-a lepădat dregătoria ostăşească, s-a abătut de la religia romană şi tulbură poporul din Cappadocia în numele altui împărat. Pilat, primind darurile, a ascultat cererile evreilor şi a trimis Cezarului Tiberiu o scrisoare care cuprindea multe acuze împotriva lui Longhin. Împreună cu această scrisoare a lui Pilat, iudeii i-au trimis împăratului mult aur, pentru a fi siguri că vor obține condamnarea la moarte a lui Longhin.
În urma acestor demersuri, împăratul a poruncit ca Longhin să fie omorât, iar Pilat a trimis în Cappadocia ostaşi ca să-i taie capul fostului sutaș şi apoi să-l ducă la Ierusalim, pentru a dovedi că porunca a fost îndeplinită. La cererea evreilor, Ponțiu Pilat a dat ordin ca și ceilalți doi foști ostaşi din armata romană care îmbrățișaseră credința creștină să fie uciși, pentru a nu mai propovădui Evanghelia împărăției lui Dumnezeu.
Ajungând în părţile Cappadociei, trimişii lui Pilat întrebau unde îl pot găsi pe Longhin. Aflând că locuieşte în satul natal, s-au dus acolo, dar temându-se că fostul sutaș va fugi de ei dacă va afla că vor să-l omoare, i-au transmis că vor doar să vorbească cu el, având gândul ascuns de a se năpusti asupra lui și a-l ucide. Sfântul Longhin însă fusese înștiințat prin descoperire dumnezeiască de faptul că i-a fost pregătită cununa muceniciei şi a ieşit singur în întâmpinarea lor, dar soldații nu l-au recunoscut și l-au întrebat: „Unde este Longhin, care a fost odată sutaş în armata romană?”. Ucenicul lui Hristos i-a întrebat la rândul lui: „Ce treabă aveţi cu el?”. Ostașii au răspuns: „Am auzit că este om bun şi vrem să-l cercetăm; căci noi suntem soldați, iar el a fost sutaş în armată, de aceea vrem să stăm de vorbă cu el”. Atunci Longhin le-a zis: „Vă rog să vă abateţi pe la casa mea şi să vă odihniţi puţin după atâta drum, căci eu îl voi aduce la voi, fiindcă nu locuieşte departe”.
Ostașii au intrat în casa lui Longhin, iar acesta le-a oferit un ospăţ îmbelșugat, împlinind cuvântul Sfintei Scripturi: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. Dacă dușmanul tău este flămând, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; că făcând aceasta, cărbuni de foc îi grămădești pe cap, iar Domnul te va răsplăti cu bunătăți” (Matei 5,44 și Proverbele lui Solomon 25,21-22).
Sfântul Longhin a procedat cu cei trimiși ca să-l omoare la fel ca și Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, faptă pe care o vom relata în cele ce urmează: când împăratul roman Marcus Aurelius a declanșat o prigoană cruntă împotriva creștinilor, credincioșii din Smirna, pentru a nu-și pierde episcopul iubit, l-au rugat pe Sfântul Policarp să plece din localitate, iar acesta s-a retras într-un sătuc din apropiere. Aflând unde se află ierarhul, soldații trimiși de proconsulul Asiei, Lucius Statius Quadratus, au intrat în casa respectivă. Policarp, care se găsea într-o cameră de la etaj, de unde ar fi putut să fugă, a rămas pe loc, zicând: „Să se facă voia lui Dumnezeu”. A coborât de bunăvoie la cei care îl urmăreau și le-a vorbit cu seninătate, impresionându-i prin vârsta lui venerabilă. I-a invitat pe ostași să servească o masă îmbelșugată, cerându-le să-i acorde o oră pentru rugăciune, dar s-a rugat două ore, plin de harul lui Dumnezeu, ceea ce a provocat uimire printre cei de față și părere de rău pentru că veniseră să ridice un astfel de bătrân plăcut, însă soldații au dus la îndeplinire porunca împăratului.
Să revenim acum la sutașul Longhin. După ce s-a înserat și soldații care au venit după centurion s-au veselit bine de vin, l-au pus pe Longhin să jure că nu va face cunoscut nimănui scopul venirii lor în Cappadocia, apoi i-au mărturisit că ei se află acolo la porunca împăratului, ca trimiși ai lui Ponțiu Pilat, pentru a-l omorî pe Longhin și pe ceilalți doi foști ostași din armata romană, fiindcă aceștia răspândesc în zonă credința în Domnul Hristos.
Auzind Longhin că ostașii vor să-i ucidă și pe prietenii lui, i-a chemat la el și le-a spus să se pregătească pentru că vor primi cununa muceniciei.
După ce soldații au adormit, Longhin și-a petrecut toată noaptea în rugăciune, pregătindu-se pentru trecerea din această viață și pentru întâlnirea cu Domnul Hristos.
A doua zi dimineață ostaşii l-au rugat pe Longhin să li-l arate pe cel pe care îl căutau ca să isprăvească ce aveau de făcut. Fostul sutaș le-a răspuns: „Aşteptaţi puţin, căci am trimis după el şi fără zăbavă va veni la voi”. Atunci au ajuns și cei doi prieteni ai lui Longhin, care a ieşit în întâmpinarea lor şi i-a sărutat, zicându-le: „Bucuraţi-vă, robii lui Hristos, căci vremea dezlegării noastre din legăturile trupeşti a sosit, fiindcă în curând vom sta împreună înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care L-am văzut răbdând patimi, răstignire și îngropare, după care a înviat cu slavă. Pe Acesta Îl vom vedea acum şezând de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl”. Iar ei, auzind acestea, s-au bucurat că vor fi învredniciți să fie părtaşi cununii muceniceşti şi că vor merge degrabă să stea înaintea Domnului lor, pe Care Îl iubeau din tot sufletul. Apoi, ducându-și prietenii la ostaşii trimiși de Pilat, fostul sutaș le-a zis: „Iată, eu sunt Longhin pe care îl căutaţi, iar aceştia doi sunt prietenii mei, care împreună cu mine au văzut îngerul de la mormântul Domnului Hristos şi cu toții am crezut în învierea Lui. Așadar, faceţi-ne nouă aşa precum aveţi poruncă de la cei ce v-au trimis pe voi”.
Auzind aceste cuvinte, ostaşilor nu le venea să creadă că gazda lor atât de binevoitoare era chiar fostul sutaș, însă fiind încredințați de aceasta de către alte persoane, s-au ruşinat şi nu voiau să-l omoare pe binefăcătorul lor. Longhin însă îi îndemna să îndeplinească porunca pe care o primiseră, zicându-le: „Nu puteţi să-mi răsplătiţi mai bine pentru dragostea mea către voi decât dacă mă veţi trimite degrabă la Domnul meu, pe Care de mult doresc să-L văd”.
Apoi fostul sutaș s-a îmbrăcat în haine albe de îngropare, le-a arătat slujitorilor săi un deal din apropiere şi le-a spus ca acolo să-i îngroape trupul, împreună cu cele ale prietenilor săi.
Dându-le tuturor celor de față sărutarea cea de pe urmă, Longhin şi-a plecat capul, iar ostaşii l-au tăiat cu sabia, după care i-au decapitat și pe cei doi prieteni ai săi. Ostașii au luat apoi capul fostului sutaș și l-au dus cu ei la Ierusalim, pentru a-i dovedi lui Pilat că i-au împlinit porunca, iar trupurile celor trei mucenici au fost îngropate, cu cinste, în locul arătat de Sfântul Longhin.
Când soldații au ajuns la Ierusalim i-au arătat lui Pilat capul lui Longhin, iar acesta a poruncit să fie aruncat în afara cetății, într-un loc plin de gunoaie.
După o vreme, o creștină văduvă din Cappadocia, pe nume Ana, s-a îmbolnăvit grav de ochi, iar doctorii nu au putut-o vindeca, încât și-a pierdut vederea. Fiind o femeie credincioasă, aceasta a hotărât să plece la Ierusalim să se închine la locurile sfinte, unde să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru ochii ei cei lipsiți de vedere. Luându-l cu ea pe singurul ei fiu, femeia a pornit spre Ierusalim, dar când a ajuns în Sfânta Cetate, fiul ei s-a îmbolnăvit şi după câteva zile a murit. Din această pricină Ana era foarte mâhnită şi plângea nemângâiată de îndoita-i orbire, căci pe lângă vedere, își pierduse şi fiul, care era ca o lumină a ochilor ei.
Într-o noapte, Sfântul Longhin i s-a arătat în vis acestei femei și a mângâiat-o, făgăduindu-i că-i va arăta fiul în slava cerului şi îi va dărui și lumina ochilor, dacă va merge în afara cetăţii şi îi va afla capul acoperit de gunoi. A doua zi dimineață văduva a rugat pe cineva să o conducă la groapa de gunoi a orașului, zicându-i: „Unde veţi vedea mai mult gunoi adunat, acolo să mă duceţi”. Ajungând la o grămadă mare de gunoi, femeia, plină de credință, a început să scormonească cu mâinile, iar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, îndată a găsit ceea ce căuta. În acel moment ochii i s-au deschis, a văzut deodată lumina soarelui şi capul sfântului din gunoi, ceea ce a umplut-o de bucurie, preamărindu-L pe Dumnezeu și mulțumindu-i Sfântului Longhin. Luând de acolo capul Sfântului, Ana l-a dus în casa în care era găzduită, l-a spălat cu grijă și l-a uns cu miresme bine mirositoare. Atât de mult s-a bucurat văduva de aflarea acestui odor neprețuit, încât a și uitat de mâhnirea pentru fiul ei cel mutat la Domnul.
În noaptea următoare Sfântul Longhin i s-a arătat din nou femeii, învăluit de lumină, alături de fiul acesteia, care era îmbrăcat într-o haină strălucitoare de nuntă şi i-a zis: „Îl vezi pe fiul tău pentru care suferi? Iată în ce fel de cinste şi slavă se află. Privește-l şi te mângâie, pentru că Dumnezeu l-a numărat în cetele cele cereşti din împărăţia Lui. Ia capul meu şi trupul fiului tău şi pune-le într-o raclă. De acum să nu mai plângi pentru fiul tău, nici să te mai tulburi, căci mare slavă, bucurie şi veselie nesfârşită i-a dăruit lui Dumnezeu”.
Ascultând de cuvintele Sfântului, femeia a cumpărat o raclă frumoasă în care a pus capul mucenicului și trupul fiului ei şi s-a întors la casa sa, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu. Sosind în Cappadocia, văduva a îngropat la loc de cinste racla cu capul Sfântului Longhin și cu trupul fiului ei.
Pomenirea Sfântului Mucenic Longhin sutașul și a celor doi prieteni ai săi se face în calendarul creștin în ziua de 16 octombrie.
Iubiți fii sufletești,
Pe când Mântuitorul și-a dat duhul pe cruce, toți cei care erau de față au văzut eclipsa totală de soare, au simțit cutremurul de pământ care s-a produs și multora dintre ei li s-au arătat rude sau apropiați care au înviat din morți, dar cu toate acestea nu au crezut că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat, „și cu ei s-a împlinit profeția lui Isaia care zice: Cu auzul veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu privirea veți privi, dar nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit și urechile lor greu aud și ochii lor s-au închis, ca nu cumva cu ochii să vadă și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă și să-și revină și Eu să-i vindec” (Matei 13,14-15).
În afară de Sfântul Apostol Ioan, de femeile mironosițe și de tâlharul răstignit în dreapta Domnului Hristos, care au fost de față la suferințele și moartea pe cruce a Mântuitorului, doar sutașul Longhin și cei doi prieteni ai săi, care erau păgâni, au mărturisit că Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, împlinind prin aceasta cuvintele Mântuitorului adresate evreilor: „Vă spun Eu vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor ședea la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacob în împărăția cerurilor, iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților” (Matei 8,11-12).
Prin refuzul iudeilor de a accepta învățătura Domnului Hristos, Sfinții Apostoli au fost trimiși în întreaga lume pentru a propovădui Evanghelia împărăției lui Dumnezeu, iar noi, ca popor, am fost încreștinați de Sfântul Andrei, cel dintâi chemat la apostolie.
Faptul că suntem creștini dovedește că știm ce trebuie să facem pentru a ajunge în împărăția lui Dumnezeu. Din moment ce Mântuitorul a spus că „nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăția cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7,21), să împlinim poruncile lui Dumnezeu, ferindu-ne de păcat și împlinind cât mai multe fapte bune, pentru că noi nu avem pe pământ cetate stătătoare, „ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13,14).
Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător
†Petroniu
Episcopul Sălajului
