Hramul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău

dec. 6, 2022 | Activitatea Ierarhului

Marți, 6 decembrie 2022, Liceul Ortodox din Zalău și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Cu acest prilej, elevii și cadrele didactice din cadrul acestei școli au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu, care a săvârșit Sfânta Liturghie în capela liceului, împreună cu Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului și cu părinții profesori, ostenitori ai acestei școli.

La slujbă au participat Domnul Vasile Bulgărean, Inspectorul Școlar General, Doamna Mioara Gudea, Inspectorul Școlar pentru disciplina Religie, elevii din clasele de liceu și cei din clasele primare și gimnaziale, alături de profesorii și învățătorii lor, precum și persoane care în fiecare duminică și sărbătoare sunt prezente la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în capela acestui așezământ teologic.

La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte director Călin Ciurbe a mulțumit Preasfinţiei Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a împărțit cadouri tuturor copiilor și elevilor Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău.

Clasa cu profil teologic, înființată în anul 1994, în cadrul Școlii Normale Gheorghe Șincai, a devenit instituție de sine stătătoare începând cu anul 1998, sub denumirea de Seminarul Teologic Liceal Ortodox Zalău. Până în prezent, au absolvit această școală 25 de generații de tineri, peste 70 dintre aceștia devenind slujitori ai altarului ca preoți sau diaconi. Începând cu anul școlar 2008-2009, Seminarul Teologic Liceal Ortodox și-a schimbat denumirea în Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae”.

Liceul dispune de o bază materială bună, corespunzătoare pentru desfăşurarea unui proces instructiv-educativ eficient: săli de clasă moderne, două săli multimedia, cabinete de limbi clasice şi limbi moderne, un laborator de informatică, un laborator de ştiinţe, dotat în anul 2008 cu mijloace moderne specifice disciplinelor în cauză, un cabinet metodic – punct de documentare pentru orientarea în carieră, care oferă cadrelor didactice şi elevilor responsabili cu revista şcolii acces la internet și bibliografie psiho-pedagogică, precum și o bibliotecă cu peste 3.000 de volume.

Începând cu anul şcolar 2011-2012, în cadrul Liceului Ortodox funcționează și clase de învățământ primar, având, în momentul de față, ciclul primar complet, începând de la clasa pregătitoare, precum și nivelul ciclului gimnazial întreg, începând cu data de 1 septembrie a anului 2018.

Capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” a fost amenajată la etajul al II-lea al liceului, fiind târnosită în anul 2003, de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Cu timpul, datorită necesităților de ordin practic, paraclisul a fost extins ca spațiu, noile lucrări fiind sfințite în ziua de 30 ianuarie 2008.

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a...

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

În Duminica a 3-a după Rusalii, 29 iunie 2025, când Biserica prăznuiește și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal....

Mai multe

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Marți, 24 iunie 2025, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, sărbătorind hramul de vară al acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe altarul de vară al...