Liturghie Arhierească în Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Zalău

nov. 27, 2022 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 27 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Grigore Vid, protopopul Zalăului.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe domnul Alin Zegrean, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Luminișu, din Protopopiatul Jibou.

La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte paroh Ioan Zaha a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

După înființarea Episcopiei Sălajului, în anul 2008, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Petroniu, s-au înființat, în Municipiul Zalău, două noi parohii, pentru a satisface nevoile spirituale ale credincioșilor. Una dintre aceste parohii este cea situată în cartierul Sărmaș. Cel căruia i-a fost încredințată grija ridicării bisericii în această parte a Zalăului a fost Preacucernicul Părinte Ioan Zaha.

Piatra de temelie pentru cel mai nou lăcaș de cult din Municipiul Zalău a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Petroniu în data de 6 iunie 2010, în Duminica Sfinților Români, biserica fiind pusă sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei. Prin truda și jertfelnicia Părintelui paroh Ioan Zaha și a micii comunități din cartierul Sărmaș, lăcașul de cult a fost ridicat în scurt timp, astfel încât, începând cu Joia Mare a anului 2013, slujbele au început să fie săvârșite în noua biserică. Până atunci, prin bunăvoința unei bune familii de credincioși, slujbele au fost oficiate într-o locuință din vecinătatea șantierului lăcașului de cult.

În momentul de față, în exterior, biserica este tencuită, iar în interior se pictează în tehnica frescă. Pentru Părintele paroh Ioan Zaha, acesta este cel de-al doilea lăcaș de cult pe care l-a ridicat din temelie, Preacucernicia Sa mai zidind o biserică și în localitatea Colonia Sighet, unde a activat ca preot, înainte de a primi ascultarea ridicării lăcașului de cult în nou înființata parohie din cartierul zălăuan Sărmaș.

Mai multe

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Duminică, 21 iulie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Purcăreț, filie a Parohiei Lemniu, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Sâmbătă, 20 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Poiana Onții, filie a Parohiei Bezded, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții...

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Nadiș

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Nadiș

Duminică, 14 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Nadiș, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Duminică, 7 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Crasna, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Resfințirea bisericii din Parohia Poiana Blenchii

Resfințirea bisericii din Parohia Poiana Blenchii

Duminică, 30 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Poiana Blenchii, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de...

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

Sâmbătă, 29 iunie 2024, cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, împreună cu un sobor de preoţi şi arhidiaconi. Cu acest prilej, la slujbă au participat numeroși credincioși...