CONSFĂTUIREA JUDEȚEANĂ A PROFESORILOR DE RELIGIE DIN EPISCOPIA SĂLAJULUI

sept. 27, 2022 | Știri

În data de 22.09.2022, începând cu ora 15.00, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a avut loc consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Sălaj.

Activitatea a început cu un Te-Deum la Biserica ,,Sfântul Ștefan” din Zalău, după care s-a oficiat o slujbă de parastas în memoria profesorilor de Religie care s-au mutat la cele veșnice.

La eveniment au participat alături de profesorii de religie din judeţul Sălaj: Pr. Consilier Dobocan Mihai, pr. Arhidiacon Torcoș Ioan – secretar eparhial, inspector școlar prof. Mioara Gudea – inspector de specialitate IȘJ Sălaj, pr. Călin Ciurbe, directorul Liceului Ortodox și directorii Liceului cu Program Sportiv ,,Avram Iancu” din Zalău.

În deschiderea evenimentului, Pr. Consilier Dobocan Mihai a transmis celor prezenţi un mesaj de binecuvântare din partea Preasfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului. În continuare, au fost făcute mai multe comunicări din partea Sectorului de Învăţământ privind Legea Educaţiei, acordarea avizului de cult, implicarea cadrelor didactice în activităţi extraşcolare şi parteneriatele Școală-Biserică.

Doamna prof. Mioara Gudea, inspector de specialitate IȘJ Sălaj, a prezentat profesorilor de religie prezenți la activitate, noutățile anului școlar 2022-2023 privind: asigurarea aplicării corecte a legislației în vigoare pentru disciplina Religie și instruirea cu privire la aplicarea noilor repere metodologice la clasa a X-a; priorități ale educației pentru anul școlar 2022-2023; cadrul normativ privind organizarea procesului de învățământ în anul școlar 2022-2023; modificarea/adaptarea/elaborarea de regulamente-specifice și precizări privind olimpiadele și concursurile școlare în anul școlar 2022-2023; activitățile metodice pentru anul școlar-2022-2023; discuții pe baza noului ROFUIP privind notarea elevilor și noua structură a anului școlar 2022-2023.

În încheiere, doamna inspector Mioara Gudea a vorbit despre importanța orei de religie în școală  –  ,,ORA DE RELIGIE DESCHIDE CERUL ȘI ÎNNOBILEAZĂ PREZENTUL” – subliniind importanţa rolului pe care îl au profesorii de religie în unităţile de învăţământ şi în comunitate.

Inspector școlar,

Prof. Mioara Gudea

Mai multe

Resfințirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou

Resfințirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou

Duminică, 1 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba...

Târnosirea bisericii din localitatea Bizușa

Târnosirea bisericii din localitatea Bizușa

Duminică, 24 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Bizușa, filie a Parohiei Luminișu, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul hramurile...

Resfințirea bisericii din Parohia Bogdana

Resfințirea bisericii din Parohia Bogdana

Duminică, 17 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bogdana, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...

Hramul Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca

Hramul Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca

Vineri, 8 septembrie 2023, cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu...