Târnosirea bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Teștioara

aug. 14, 2022 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 14 august 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Teștioara, filie a Parohiei Solona, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în prezența unui mare număr de credincioși.

După sfințirea lăcașului de cult, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie, pe un podium amenajat în vecinătatea bisericii, împreună cu un sobor de preoţi şi arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicii Părinți consilieri și Preacucernicul Părinte secretar eparhial, membrii ai Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului, precum și Preacucernicii Părinți inspectori și protopopi ai Protopopiatelor Jibou și Zalău ale Episcopiei Sălajului.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a acordat Preacucernicului Părinte Florian-Grigore Vid, protopop al Zalăului și fost preot paroh al Parohiei Solona, o diplomă de apreciere, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la ridicarea și înfrumusețarea lăcașului de cult din Teștioara. Aceeași diplomă de apreciere s-a acordat și Preacucernicului Părinte Daniel-Florin Teglaș, actualul paroh al Parohiei Solona, pentru eforturile depuse la înfrumusețarea bisericii. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la lăcașul de cult.

În continuare, Preacucernicul Părinte protopop a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru toată susținerea și pentru încrederea acordată și a prezentat, punctual, de unde a pornit ideea de edificare a unei bisericuțe în localitatea Teștioara, precum și jertfa depusă și felul în care s-au derulat lucrările de construire și de înfrumusețare a acesteia.

De asemenea, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față și i-a dăruit o icoană. Totodată, Preacucernicia Sa i-a oferit Preacucernicului Părinte Florian-Grigore Vid o machetă în miniatură a bisericuței din Teștioara, lucrată manual, în detaliu, din carton și hârtie.

Satul Teștioara este situat la confluența văii Solona cu pârâul Teștiorii, la o distanță de aproximativ un kilometru de localitatea Solona, acesta fiind un sat nou, respectiv un cătun al Solonei, care datează din anul 1956. La începutul secolului al XX-lea, în acest cătun au avut loc primele exploatări de cărbune din zonă. În prezent, în această localitate viețuiesc 28 de persoane.

Necesitatea edificării unui lăcaș de cult în filia Teștioara a fost constatată în urma discuțiilor purtate cu credincioșii și cu membrii Consiliului Parohial al Parohiei Solona. Astfel, în data de 7 mai 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfinţit piatra de temelie pentru noua biserică de zid din localitatea Teștioara.

Drept urmare, între anii 2018-2019, Preacucernicul Părinte Florian-Grigore Vid, ajutat îndeaproape de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, a ridicat sfânta biserică cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Teștioara, filie a Parohiei Solona, Protopopiatul Jibou.

Între anii 2019-2022 s-au realizat următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost tencuit și pictat în tehnica tempera, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu mochetă, s-a realizat instalația electrică, s-au montat geamuri, ușă de acces, candelabre și aplice pentru iluminat, Sfânta Masă a fost sculptată în lemn de tei și s-au confecționat iconostasul, stranele și un clopot. În exterior biserica a fost tencuită cu tencuială minerală și a fost acoperită cu țiglă ceramică, s-au montat jgheaburi și burlane, s-au placat cu gresogranit scările de acces spre lăcașul de cult, iar curtea bisericii a fost amenajată. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Mai multe

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Joi, 21 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. De asemenea, copiii...

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Duminică, 8 noiembrie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La final, Preacucernicul Părinte paroh...